Aplicația Żappka, utilizată până acum de peste 10 milioane de persoane, intră într-o nouă etapă de dezvoltare. La cinci ani de la lansare, platforma primește o interfață redesenată, o navigare mai simplă și funcții noi, care reunesc într-un singur loc servicii și oferte de la mai multe branduri din grupul Żabka.

Noua versiune este lansată treptat, iar în următoarele săptămâni utilizatorii vor avea acces și la alte funcționalități.

Una dintre principalele noutăți este extinderea ecosistemului Żappka. Utilizatorii vor putea accesa din aplicație servicii și oferte ale unor companii din grupul Żabka, precum Żabka Jush, Maczfit, Dietly și Żabka Nano.

„Dezvoltarea tehnologică reprezintă unul dintre pilonii strategiei pe termen lung a grupului Żabka. Datorită sinergiei dintre mărcile noastre în cadrul aplicației Żappka, utilizatorii vor beneficia de un acces îmbunătățit la întreaga noastră gamă de produse.”, spune Tomasz Suchański, director general al grupului Żabka și președintele comitetului de conducere.

Noua aplicație a fost dezvoltată după un studiu realizat în rândul utilizatorilor existenți, dar și al persoanelor care nu folosiseră anterior Żappka. La cercetare au participat persoane de vârste diferite, inclusiv minori, adulți și utilizatori de peste 50 de ani.

Feedbackul obținut a stat la baza noului design și a reorganizării funcțiilor, cu scopul de a face aplicația mai ușor de utilizat.

Printre schimbările vizibile se numără reorganizarea meniului și a ofertelor disponibile în aplicație. Utilizatorii vor găsi, printre altele, produsele „PROSTO z PIECA”, dar și o versiune reorganizată a secțiunii „Wszystko za żappsy”.

Ofertele magazinelor Żabka, ale companiilor din grup și ale partenerilor sunt acum prezentate separat, pentru o navigare mai clară.

Aplicația include și secțiuni dedicate alimentației sănătoase, precum și acces direct la Żabka Jush, serviciul de cumpărături online cu livrare.

În plus, „żapps” pot fi folosite pentru mai multe servicii oferite de partenerii comerciali ai Żabka, printre care Allegro, Multikino, Lime și Traficar. În anumite perioade, utilizatorii vor putea transforma „żapps” în monede utilizabile în aplicația Allegro.

O altă noutate este posibilitatea de a efectua plăți prin Google Pay și Apple Pay.

Potrivit reprezentanților companiei, noua versiune face parte dintr-un plan mai amplu prin care Żappka este transformată într-o platformă care reunește mai multe servicii și beneficii.

„Pentru a ne menține în poziția de lider și pionier în sectorul comerțului cu amănuntul, am decis să ducem aplicația Żappka la un nivel superior”, afirmă Wojciech Krok, director general al Żabka Future.

Acesta precizează că dezvoltarea aplicației va continua și după lansarea actualei versiuni, iar noi funcționalități vor fi introduse în mod constant.

Lansarea este susținută și de o campanie de marketing în care apar influencerii Przemek Pro, Monika Kociołek și Czvjnik, campanie care pune accent pe diferitele modalități prin care pot fi folosite „żapps”.

Noua versiune Żappka va ajunge la utilizatori în etape. Cei care folosesc versiunea anterioară vor primi în aplicație informații despre disponibilitatea actualizării.

Marketplace-ul online internațional de top, Trendyol a raportat rezultatele a celei de-a doua ediție de Black Friday din România. Astfel, în perioada 31 octombrie și 11 noiembrie, platforma a înregistrat 73 de milioane de vizite, 47% din vânzările totale provenind de la peste 4.500 de comercianți români participanți.

Campania de Black Friday a Trendyol a atins apogeul pe 7 noiembrie, cu 7,2 milioane de vizite și 1,8 milioane de utilizatori activi înregistrați în acea zi – mai mult decât dublul cifrelor din ziua de vârf a anului trecut (8 noiembrie 2024). În plus, 7 noiembrie a stabilit un nou record pentru volumul tranzacțiilor, reprezentând o creștere de 123% față de ziua de vârf a anului trecut. „Ora de aur” a evenimentului a avut loc între 21:00 și 22:00 pe 7 noiembrie, perioadă în care au fost finalizate aproximativ 11.000 de tranzacții. Mai mult, între 31 octombrie și 11 noiembrie, Trendyol a fost cea mai descărcată aplicație din toate categoriile, atât din App Store, cât și din Google Play din România.

Un rezultat important al acestei ediții a fost participarea activă a comercianților români, cu 4.500 implicați direct în campanie.

„Rezultatele remarcabile ale celei de-a doua campanii de Black Friday din România evidențiază cât de bine este primită oferta noastră de către clienții români, și cât consistența parteneriatelor pe care le avem cu comercianții locali. În această perioadă, aproape jumătate din vânzările totale de pe platformă au fost generate de partenerii noștri români, subliniind impactul pozitiv pe care îl construim împreună în ecosistemul local de e-commerce. Ne concentrăm în continuare pe susținerea dezvoltării lor și pe oferirea unei experiențe de cumpărături sigure și captivante pentru clienți.”, a precizat Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group.

În ceea ce privește comportamentul de consum, românii au comandat în principal articole de modă, jucării educaționale și produse pentru casă. Printre cele mai populare produse s-au numărat puloverele, seturile de pijama, hanoracele, jucăriile educaționale și lenjeriile de pat. Brandurile românești care au înregistrat cele mai multe comenzi au fost B&T Shoes, Răspundel Istețel, Nufăr și Uniconf.

În timpul campaniei de Black Friday, majoritatea comenzilor de pe site-ul Trendyol din România au provenit din marile centre urbane, Bucureștiul fiind în frunte, urmat de Cluj-Napoca și Iași.

De asemenea, campania a fost susținută de cea mai mare inițiativă de marketing de influencer din România. Mii de creatori de conținut au publicat peste 30.000 de stories pe parcursul celor două săptămâni, comenzile prin linkurile influencerilor crescând cu 60% față de anul trecut. În plus, ambasadorii campaniei Theo Ross, Gina Pistol și Smiley au contribuit la amplificarea vizibilității ofertelor prin secțiunile lor tematice din aplicație.

Campaniile Trendyol din noiembrie vor continua în cea de-a doua fază, care coincid cu perioada internațională de Black Friday, între 25 noiembrie și 2 decembrie, sub sloganul „Black Friday Bestsellers”. Această nouă rundă de reduceri va oferi clienților români oportunități speciale de a achiziționa articole populare și de a descoperi mai multe branduri și produse.