In conditiile in care pretul motorinei a crescut cu aproximativ 3 lei in ultimii doi ani, aruncand practic in aer costurile de operare ale transportatorilor, calculul corect al costului pe kilometru si supervizarea lunara a evolutiei acestuia sunt esentiale pentru bunul mers al oricarei companii. Fie ca vorbim de transport intern sau international, elementele de cost sunt aceleasi. Desigur, conteaza foarte mult numarul de kilometri parcursi lunar, precum si puterea de negociere cu furnizorii. Dar este esentiala mai intai cunoasterea tuturor elementelor de cost, pentru a se putea incerca optimizarea lor. Deoarece, chiar si cu o cifra de afaceri mare, dupa ce se trage linie, profitul poate sa nu fie prea consistent.
In Romania figureaza un numar mare de companii de transport persoane, macar si cu numele. Cel putin asa reiese din statistica Autoritatii Rutiere. Astfel, la 1 octombrie 2012, vorbim de 3.926 de operatori de transport, care detin o flota de 23.360 de vehicule. Dintre acestia, numai 19 companii au peste 100 de masini, 40 de firme opereaza o flota intre 50 si 100 de vehicule, 169 au intre 20 si 50 de masini, 287, intre 10 si 20 de vehicule si nu mai putin de 2.900 de companii figureaza in evidente cu mai putin de cinci vehicule (jumatate nu au, de fapt, decat una singura). Primele 100 de companii de profil din tara opereaza aproximativ 7.500 de autobuze si autocare, ceea ce reprezinta aproape o treime din flota totala de transport.
Cifra de afaceri realizata impreuna de firmele din top 100 in 2011, potrivit informatiilor furnizate de Ministerul de Finante, este de 600 de milioane de euro. (Nu am cuprins aici companiile de transport public.) Primele pozitii in acest clasament sunt ocupate de firme binecunoscute, care opereaza flote mari. La prima vedere, piata noastra convinge prin dimensiunea sa considerabila. Din punct de vedere al profitului insa, lucrurile nu mai stau asa de bine. Dimpotriva. Operatorii aflati pe primele locuri ca cifra de afaceri nu se mai regasesc pe aceleasi pozitii in topul profitabilitatii, iar in cea de-a doua parte a clasamentului – dupa pozitia 50 – profitul inregistrat devine comparabil cu un salariu mediu anual. Astfel, daca ocupantii primelor trei locuri in top 100 profitabilitate – Crisul Aries, PL Noris si Tur Cento Trans – au incheiat anul trecut cu 620.000, 550.000 si respectiv 515.000 de euro, odata cu descresterea pozitiei in top, profitul scade cu rapiditate. Astfel, dupa pozitia 20 nu mai figureaza companii cu profit de peste 100.000 de euro, iar cinci locuri mai jos, pe 25, East European Supply Solution are 49.950 de euro. C&I Comserv, de exemplu, care se afla pe pozitia a cincea in topul cifrei de afaceri si opereaza si a cincea flota de transport din tara (206 vehicule) a inregistrat un profit anual de numai 46.500 de euro. Si mai interesant, o firma precum Grup Atyc, care este pe locul al saselea la cifra de afaceri si detine al treilea parc auto ca marime din tara (217 masini) are un profit …
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit