După întâlnirea de la Ministerul Transporturilor, reprezentanții asociațiilor patronale din industrie s-au întâlnit tot ieri cu șefii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), respectiv cu președintele Alexandru Petrescu și cu vicepreședintele Sorin Mititelu.
Lista de revendicări a fost clară:
„Dorim ca tariful de referință calculat de KPMG, o entitate terță, să reprezinte prima de asigurare a unui camion în B0 și de acolo să se aplice bonus și malus. Pentru vehiculele cu malus 6 sau 7 nu este nicio problemă să crească prețul poliței la 16.000-20.000 de lei, dar cei cu bonus trebuie să beneficieze de o reducere. Transportatorii nu au beneficiat de bonusul lor în ultimul an. Mai mult, au fost incluși (cu B2, B4, B6, B8) în baza de date a asiguraților cu risc ridicat. Astăzi, în baza de date a BAAR, 97% dintre asigurații înscriși figurează cu bonus. De anul trecut și până în prezent, tariful RCA a crescut cu 30% la transportatori și cu 10-12% la persoane fizice“, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, pentru Agerpress.
În cadrul întâlnirii de aseară, ASF a propus reanalizarea – împreună cu BAAR – a modificării formulei de calcul a tarifului recomandat, a calculului și a valorii factorului N, precum și o informare cu celeritate cu privire la rezultatul discuțiilor purtate cu părțile implicate.
Reprezentanții asociațiilor patronale aveau planificate astăzi, 17 ianuarie 2024, întâlniri cu prim-ministrul Marcel Ciolacu (la orele 16:00) și cu ministrul Finanțelor Marcel Boloș (la orele 18:00).
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit