reîncadrare diurnă Archives

Cea de-a cincea întâlnire, din 3 iunie, a grupului de lucru constituit pentru rezolvarea problemei impozitării retroactive a diurnei – din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP), ANAF, Ministerului Muncii, Inspecţiei Muncii şi Casei Naţională de Pensii Publice (CNPP) pe de o parte şi reprezentanţi ai transportatorilor, împreună cu avocaţi şi consultanţi fiscali pe de altă parte – a fost o mare dezamăgire pentru industrie. Iar acest lucru a fost confirmat de toţi participanţii la video-conferinţa organizată „la cald” de revista Tranzit, la jumătate de oră după încheierea şedinţei online a grupului de lucru.

Singura propunere din partea MFP a fost aceea de a se reduce plafonul diurnei neimpozabile de la 2,5 x diurna acordată funcţionarilor publici la 1,3-1,5 x cuantumul acesteia, să crească astfel baza de impozitare pentru veniturile şoferilor, pentru ca valoarea salariului mediu brut şi cea a diurnei primite de şoferi să fie comparabile, întrucât acum salariul este mult prea mic comparativ cu diurna.

„Îmi este teamă că, de fapt, discuţia a fost dusă cu scopul de a se negocia pe tema legislaţiei, finalitatea fiind reducerea cuantumului diurnei neimpozabile”, a declarat consultantul Petrică Horga.

Finanţele evită, aşadar, să ofere un răspuns tranşant cu privire la practicile recomandate ANAF în vederea aplicării corecte a legii, deşi este evident faptul că inspectorii de control au considerat în unanimitate – în cadrul inspecţiilor fiscale desfăşurate la firmele de transport – că şoferii sunt detaşaţi transfrontalier şi, în consecinţă, au încadrat diurnele ca parte a salariului minim şi le-au impozitat ca atare, făcând confuzia între norma socială şi cea fiscal, adică confundând venitul garantat sub titulatura “salariu minim” cu salariul de încadrare, la acesta din urmă datorându-se impozit pe venit și contribuții sociale.

Consultanţii fiscali şi avocaţii industriei au subliniat în cadrul grupului de lucru faptul că ANAF procedează incorect şi aplică eronat legea, ignorând practica fiscală din ultimii 30 de ani și ignorând totodată Codul fiscal, care susține că orice indemnizație, inclusiv cea de detașare, este neimpozabilă în limita a de 2,5 ori suma acordată funcționarilor de stat.

Prin urmare, fără a clarifica regimul juridic fiscal al indemnizaţiei de deplasare/detaşare sau a anunţa vreun demers concret referitor la solicitarea industriei de a se da o amnistie fiscală care să rezolve controalele încheiate sau încă în curs de desfăşurare, reprezentanţii MFP au insistat, din nou, ca să li se facă o propunere scrisă cu privire la solicitările transportatorilor. Deja devine evident faptul că se forţează o modificare a legislaţiei, cu toate că niciun moment transportatorii nu au invocat acest lucru, cerând doar aplicarea ei corectă. O nouă întâlnire a grupului de lucru a fost anunţată peste o săptămână.

Ultima întâlnire a Grupului de lucru organizat la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pe problematica impozitării diurnei, care a avut loc astăzi, 20 mai, a pus punctul pe „I” în ceea ce priveşte condiţiile în care se acordă indemnizaţia de delegare/detaşare şi cum trebuie aceasta încadrată.

În cele mai multe rapoarte de inspecţie fiscală încheiate de ANAF la firmele de transport, acestea din urmă sunt acuzate de faptul că îşi desfăşoară activitatea preponderent pe teritoriul altor state UE, fiind astfel „vinovate” de detaşare transnaţională şi, în consecinţă, diurnele sau indemnizaţiile acordate şoferilor lor reprezintă plata „mascată” a unor drepturi de natură salarială şi trebuie încadrate ca atare. Reprezentanţii ANAF şi MFP prezenţi în cadrul grupului de lucru au confirmat faptul că, într-adevăr, potrivit rapoartelor de control, inspectorii au decis că o parte din sumele acordate cu titlu de indemnizaţie nu sunt acordate în realitate cu acest scop, ci ca plată a salariului minim din statul respectiv. Cum nu se poate mai fals!

Legislaţia românească nu prevede explicit condiţiile în care o sumă pe care angajatorul o acordă cu un anumit scop – pe care el îl stabileşte – poate fi reîncadrată de către organul fiscal. Până la urmă, vorbim despre un drept legal de plată pentru un salariat – aşa cum a confirmat şi reprezentantul Ministerului Muncii prezent la grupul de lucru – pe care organul fiscal nu are dreptul să îl reîncadreze, atâta timp cât se acordă în condiţiile prevăzute de lege, iar valoarea salariul minim este respectată, aşa cum reiese şi din contractul individual de muncă.

Indemnizaţia de detaşare este stabilită de comun acord între compania de transport şi şofer, iar valoarea acesteia nu poate fi limitată, din considerentul că reprezintă un contract între părţi. Nu există o valoare minimă sau maximă pentru sectorul privat. Tot ce depăşeşte însă 2,5 x diurna/indemnizaţia acordată funcţionarilor publici se impozitează, tocmai pentru a nu lăsa loc la abuzuri.

Argumentul ANAF potrivit căruia diferenţele între cuantumurile indemnizaţiilor plătite şoferilor din cadrul aceleiaşi companii justifică tocmai faptul că acestea sunt acordate pe criterii de performanţă, ca salariu, nu se susţine şi nu poate fi explicat legal. Până la urmă, remuneraţia totală – compusă din salariu plus alte indemnizaţii – se negociază individual.

Din păcate, discuţiile s-au blocat în acest punct, reprezentanţii MFP şi ANAF refuzând să înţeleagă faptul că indemnizaţiile trebuie să poată fi plătite în continuare, sub aceeaşi formă, aşa cum se procedează şi în celelalte state est-europene concurente direct pe segmentul de transport internaţional cu firmele româneşti. Cel mai grav, ANAF nu înţelege că dacă acuză firmele de transport de faptul că îşi desfăşoară activitatea exclusiv în afara ţării, statul român nu mai poate avea pretenţia să încaseze taxe şi impozite de la acestea, în această situație firmele aflându-se într-o falsă detașarem așa cum definește Regulamentul 883/2004.