Începând din această lună, Dacia aduce noi completări în soluțiile deja existente, astfel clienții ale căror vehicule sunt avariate de un anumit incident și nu pot fi deplasate prin mijloace proprii, vor putea beneficia gratuit de o soluție de mobilitate oferită în întreaga rețea de reparatori autorizați a constructorului auto.
Prin noua inițiativă, clienții Dacia vor putea utiliza un vehicul de înlocuire pe perioada în care automobilul Dacia va fi imobilizat pentru reparații.
Compania menționează că la nivel național vor exista 117 vehicule disponibile, formând cea mai mare flotă de vehicule de curtoazie din România. Printre acestea se află și 27 de vehicule Spring, Dacia fiind prima companie auto din țară care oferă clienților săi, posesori de vehicule electrice, o soluție similară de mobilitate.
De asemenea, flota de vehicule de înlocuire, disponibilă, în această lună, în rețeaua Dacia cuprind 74 de automobile Sandero Stepway, 27 de vehicule Spring, 10 vehicule Duster și câte 3 vehicule Jogger și Logan, toate în versiuni superioare de echipare.
De asemenea, pot beneficia de acest serviciu, de a înlocui vehiculul imobilizat cu unul de curtoazie, clienții care dețin un vehicul marca Dacia cu o vechime de maximum șapte ani sau 200.000 km parcurși.
În cazul defecțiunilor de ordin mecanic sau electric, vehiculul de înlocuire poate fi acordat chiar în aceeași zi în care se emite ordinele de reparație, iar în situația reparațiilor de caroserie, vehiculul de curtoazie va fi oferit începând din a 16-a zi de la emiterea ordinului de reparație, în funcție de disponibilitate.
Aplicația românească creată ca un asistent digital auto complex, MyCar Assistant implementează noi funcționalități pentru a veni în sprijinul șoferilor care își doresc să găsească rapid și facil o mașină de înlocuire în perioada în care autoturismul personal se află în service pentru reparații, în urma unui accident în care au fost partea păgubită. Mai mult, șoferii vor putea găsi prin aplicație și cea mai apropiată stație ITP.
MyCar Assistant este o aplicație mobilă gratuită pentru persoanele fizice, dar și pentru companii până la un număr de cinci autovehicule înregistrate pentru gestiunea datelor scadente a mașinilor personale și a flotelor, menită să ușureze și să eficientizeze cât mai mult posibil administrarea unui autoturism, precum și rezolvarea nevoilor și problemelor acestora.
Parteneriatul cu Autonom Assistance va fi disponibil în aplicația MyCar Assistant sub opțiunea de a solicita o mașină de înlocuire în caz de accident, costul aferent închirierii acesteia fiind suportat în întregime de către compania de asigurări a șoferului vinovat de producerea accidentului.
„Continuăm să dezvoltăm MyCar Assistant și să adăugăm noi funcționalități menite să ușureze cât mai mult posibil viața șoferilor. Prin parteneriatul cu Autonom Assistance, cea mai recentă opțiune le permite acestora să solicite direct din aplicație un autoturism de înlocuire în caz de accident, extrem de simplu și de eficient, pentru că știm cât de importantă este mobilitatea și asigurarea unei mașini de schimb în astfel de situații.”,
a declarat Cristian Astaloș, fondator MyCar Assistant.
Șoferii vor introduce în aplicație o serie de informații privind dauna pentru soluționarea cererii și întocmirea dosarului, iar mai apoi reprezentanții Autonom Assistance vor lua legătura cu solicitanții în vederea documentelor necesare, pentru a le pune acestora la dispoziție un autoturism de schimb.
Autonom beneficiază de cea mai nouă și diversificată gamă de autoturisme la nivel național, iar vehiculul de înlocuire pus la dispoziție va fi dintr-o clasa similară cu cea a șoferului care înregistrează cererea. Mai multe detalii despre condițiile necesare pot fi consultate pe: https://www.my-car.co/masina-de-inlocuire/.
Începând cu finalul lunii aprilie, prin aplicația MyCar Assistant va fi disponibilă și o nouă opțiune în vederea identificării celei mai apropiate stații ITP, iar în funcție de localizare, șoferii vor avea posibilitatea fie să efectueze o programare telefonic, fie să primească asistență sau să fie ghidați direct până la locație. Aplicația dispune pentru început de peste 800 de stații ITP la nivel național, urmând ca funcționalitatea să fie extinsă.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit