Patronatele și sindicatele lucrătorilor profesioniști din transporturi din Suedia au negociat un nou acord salarial pentru următorii doi ani, care conține creșterea costurilor salariale nete de peste 7,4% pentru șoferii de camion, personalul din depozite și din porturi.
Potrivit informațiilor din industria suedeză, marea majoritate a personalului, care intră sub incidența acordului, vor primi creșteri salariale cu 7,4% mai mari pe o perioadă de doi ani, iar în unele cazuri, creșterile vor fi de până la 9,1%.
În primă fază, salariile vor crește cu 4,1% între 1.080 și 1.500 de coroane suedeze (95 și 131 de euro) pe lună, urmând ca în al doilea an salariile să urce cu încă 3,3%, respectiv între 900 și 1.124 coroane suedeze (79 și 98 de euro) pe lună.
Acordul are o durată de 2 ani și s-a pus în aplicare de la 1 aprilie pentru angajații care lucrează în transporturi, în porturi și în depozite.
„Pentru noi au fost importanți banii, banii, banii, banii. Și să o facem cum trebuie, fără să vindem nimic. Cred că am reușit acest lucru. Este un acord decent.”,
a declarat Tommy Wreeth, președintele Federației de Transport.
„Într-o situație în care este dificil de prevăzut evoluția economiei mondiale, am ajuns la un acord care va fi o forță stabilizatoare pe piața muncii din Suedia în următorii doi ani. Acest lucru este pozitiv pentru competitivitatea industriei suedeze.”,
a precizat Tomas Undin, șeful negocierilor la Teknikföretagen.
„Trebuie să menținem un ritm responsabil de creștere a salariilor pentru a evita să ne blocăm într-o spirală a salariilor și a inflației care amenință atât locurile de muncă, cât și capacitatea companiilor de a fi competitive.”,
a adăugat Per Widolf, șeful negocierilor pentru patronatele din industrie.
Sindicatul Verdi din Germania a convocat greve pe 13 martie pe aeroporturile din nordul țării, inclusiv la Berlin, relatează Reuters.
Grevele au afectat aeroportul internațional din Berlin, precum și aeroporturile mai mici din Hamburg, Hanovra și Bremen, potrivit filialelor regionale relevante ale sindicatului din sectorul serviciilor.
Verdi a precizat că a cerut greva personalului de securitate de pe aeroportul din Berlin din cauza unor dispute legate de salariile pentru programul de lucrul pe timp de noapte, în weekend și în zilele de sărbători legale.
Greva face parte dintr-o serie de greve și proteste care au afectat marile economii europene, inclusiv Franța, Marea Britanie și Spania, pe măsură ce prețurile au devenit mai mari la alimente și energie după pandemia COVID-19 și a războiului din Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web ale respectivelor aeroporturi și reamintește de aplicația „Călătorește în siguranță”.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit