Goodyear și Schmitz Cargobull și-au consolidat parteneriatul pentru a integra Goodyear TPMS Connect pentru clienții de flote. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea gestionării anvelopelor, precum și la creșterea timpului de funcționare a vehiculelor Schmitz Cargobull. Prin intermediul centrului de management a datelor Schmitz Cargobull TrailerConnect®, ambele părți pot furniza și prelua în mod selectiv și securizat date relevante despre anvelope.
Flotele cu semiremorci Schmitz Cargobull pot beneficia acum de tehnologia Goodyear de monitorizarea predictivă a anvelopelor fără a fi nevoie de hardware sau cartele SIM suplimentare.
Goodyear TPMS Connect este o soluție plug-and-play care se integrează cu infrastructura telematică a Schmitz Cargobull pentru a oferi acces la date în timp real privind monitorizarea predictivă a anvelopelor și creșterea siguranței vehiculelor. Cu noua tehnologie Goodyear G-Predict, flotele pot fi gestionate înainte ca acestea să ducă la opriri neplanificate, ceea ce contribuie la reducerea costurilor de operare și la îmbunătățirea siguranței rutiere.
„Prin acest nou pas, îmbinăm punctele forte ale telematicii noastre pentru semiremorci cu soluțiile TireSmart de la Goodyear”, a declarat Jan Uhlenbruck, Head al Full Service Solutions, Digital Service Product Line, Schmitz Cargobull. „Integrarea perfectă a Goodyear TPMS Connect susține obiectivul nostru de a oferi clienților soluții de transport mai inteligente, mai sigure și mai eficiente”.
Pentru Goodyear, acest parteneriat este o altă extindere importantă a ecosistemului său de mobilitate a flotelor.
„Suntem încântați să consolidăm acest parteneriat cu Schmitz Cargobull prin integrarea Goodyear TPMS Connect direct în platforma lor de semiremorci”, a declarat Piotr Czyżyk, director general Fleet Mobility Europe la Goodyear. „Prin această integrare, managerii de flote pot beneficia de analiza predictivă a anvelopelor Goodyear fără a fi nevoie de instalarea unui hardware suplimentar, oferind o cale mai ușoară către digitalizare și excelență operațională”.
Schmitz Cargobull are parteneriate strategice cu peste 40 de furnizori, printre care Trimble, Krone, idem, RIO, ZF Transics, CO3, pentru a utiliza mai eficient datele disponibile în timp real. Funcția de import a DMC permite clienților să vizualizeze întreaga lor flotă – de la toți producătorii – pe platforma TrailerConnect®.
Centrul de gestionare a datelor TrailerConnect® poate fi utilizat direct, fără a fi nevoie de o implementare IT suplimentară. Astfel, datele în timp real ale întregii flote sunt monitorizate într-o locație centrală. Utilizatorii pot decide ce date vor să fie partajate, păstrând astfel controlul asupra acestora. Toate datele despre vehicule și transport sunt prelucrate în conformitate cu GDPR și pot fi accesate într-un singur loc. În combinație cu TrailerConnect® TourTrack, utilizatorii au acces în timp real chiar și la monitorizarea interactivă a temperaturii sau alte caracteristici disponibile pe bază de tur și comandă (FTL/LTL).
Schmitz Cargobull preia 48% din participația în GT Trailers, o firmă specializată în producerea de caroserii și remorci de mare volum care are sediul în regiunea Opole din Polonia.
Autoritățile relevante au aprobat acest parteneriat strategic, ceea ce înseamnă că cele două companii își vor uni imediat forțele și expertiza în tehnologie, design, producție și vânzări de caroserii și remorci cu șasiuri galvanizate. Iar CEO-ul Schmitz Cargobull, Andreas Schmitz, se declară convins de faptul că astfel de cooperări și parteneriate strategice sunt cei mai importanți factori ai inovației și creșterii în industria vehiculelor de transport și că datorită acordului cu GT Trailers clienții vor beneficia de un portofoliu de produse mai larg, care îndeplinește cerințele legate de fiabilitate și de inovație ale companiei pe care o conduce.
La rândul său, Agata Duliniec, CEO GT Trailers, este de părere că noua cooperare este în beneficiul clienților companiei poloneze, deoarece deschide noi oportunități de inovație pentru produsele și serviciile sale și permite consolidarea poziției pe piață. Iar clienții vor beneficia și de serviciile Schmitz, cum ar fi finanțarea și vânzarea de vehicule rulate.
În prezent GT Trailers oferă un portofoliu extins de combinații de mare volum (HVS) și de caroserii, cu posibilități multiple de personalizare pentru diverse aplicații, printre care: prelate, boxuri, multiple linii de echipamente (Basic, Prestige, 2504). Prestige dispune de cadru ușor și de podea și caroserie din aluminiu, deci are o greutate proprie minimă, 2504 are o lățime interioară mare, iar Basic are cadru din oțel galvanizat.
Vehiculele oferă diferite posibilități de asigurare a mărfii, opțiune de încărcare prin spate, lift sau prindere pentru stivuitor.
GT Trailers oferă și cutii mobile, mai ales remorci cu axă centrală cutii mobile și echipamente pentru cutii mobile, rezistente și galvanizate.
Iar din categoria semiremorcilor portofoliul său include modele urbane și semiremorci cu o axă și cu volum de încărcare de până la 98 mc și capacitate de peste 10.500 kg, cu o greutate totală maxim admisă de 16.000 kg.
La acestea se adaugă modele cu grad mai înalt de specializare.
Datorită colaborării cu Schmitz, componentele companiei germane – axele, panourile FERROPLAST pentru transport la temperatură controlată, caroseriile cu prelată sau boxurile pentru remorci urbane cu axe de direcție – vor fi integrate și în vehiculele GT Trailers.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit