Sindicatele europene Archives

Reacții diferite în Italia, Franța, Germania și Spania, dar cu aceeași preocupare centrală: protejarea locurilor de muncă și a capacităților industriale

Vânzarea grupului Iveco către conglomeratul indian Tata Motors pentru suma de 3,8 miliarde de euro, anunțată pe 30 iulie, a provocat un val de reacții în rândul sindicatelor europene. Grupul Iveco deține aproximativ 36.000 de angajați la nivel global, dintre care 14.000 în Italia. Cele mai vehemente reacții au venit tocmai din Italia, țara unde compania are cele mai multe unități de producție și unde brandul este considerat parte a patrimoniului industrial național.

În Italia, sindicatele au răspuns imediat și cu o gamă largă de atitudini, de la proteste ferme la apeluri la prudență și supraveghere. Una dintre cele mai vocale organizații, Fiom-Cgil, a considerat vânzarea o decizie extrem de gravă, luată fără consultarea părților sociale, și a acuzat compania Exor, acționarul majoritar, de abandon industrial în favoarea intereselor financiare. Această organizație sindicală a cerut intervenția urgentă a guvernului italian, solicitând activarea mecanismelor prevăzute de legea Golden Power pentru a bloca tranzacția.

Fim-Cisl, deși mai moderată în ton, și-a exprimat îngrijorarea privind viitorul locurilor de muncă și al prezenței industriale a Iveco în Italia. Sindicatul a pus în discuție influența semnificativă a Exor asupra deciziilor, în ciuda participării minoritare, atribuind această situație legislației olandeze care permite un control disproporționat al companiei. Sindicatul a considerat că vânzarea a fost o alegere strategică deliberată, nu o constrângere dictată de piață, și a cerut autorităților publice să se asigure că rădăcinile italiene ale Iveco nu vor fi pierdute.

Uilm a adoptat o poziție de vigilență constructivă. Sindicatul a remarcat că nu există suprapuneri directe între portofoliul Tata Motors și cel al Iveco, ceea ce ar putea atenua riscul unor restructurări imediate. De asemenea, Uilm a evidențiat angajamentele asumate în cadrul tranzacției – menținerea sediului la Torino, protejarea locurilor de muncă și a fabricilor – dar și-a exprimat rezervele în privința duratei acestor garanții, care acoperă doar următorii doi ani.

Fismic, cu o atenție sporită față de situația specifică a fabricii din Brescia – aflată în prezent în concediu tehnic – a subliniat că orice reducere de personal sau închidere de unități ar fi inacceptabilă. Sindicatul a admis statutul global al Tata, dar a formulat condiții clare pentru acceptarea vânzării: păstrarea tuturor angajaților, menținerea producției și păstrarea sediului central în Italia.

În Franța, reacțiile au fost mai rezervate, dar nu mai puțin preocupate. În lipsa unor poziții oficiale ferme, surse sindicale au transmis neliniște față de lipsa de claritate privind viitorul plan industrial. Sindicatele franceze au solicitat o întâlnire cu ministerul de resort pentru a obține asigurări privind păstrarea capacităților de producție și a locurilor de muncă.

În Germania, reacția a fost modelată de experiența anterioară acumulată în urma restructurărilor din 2012, când grupul Iveco a închis mai multe unități. Sindicatul IG Metall a ales o strategie de monitorizare atentă și de pregătire pentru negocieri, în eventualitatea unor decizii similare. Sindicatul german cunoaște riscurile implicate în preluările transnaționale și urmărește menținerea angajamentelor sociale și industriale prin presiune constantă.

În Spania, sindicatele UGT și CCOO, care au o lungă istorie de confruntări cu conducerea Iveco, au reacționat prin mobilizare și apeluri la responsabilitate. Îngrijorările vizează în special fabrica din Madrid, una dintre cele mai importante ale grupului. În trecut, în 2012 și 2024, sindicatele au organizat proteste pentru a apăra locurile de muncă, iar acum cer garanții clare că producția și personalul vor fi menținute.

Reacțiile diferite din cele patru țări reflectă nu doar stiluri sindicale și tradiții naționale distincte, ci și grade diferite de expunere la riscurile industriale. Totuși, în ciuda nuanțelor, toate organizațiile cer același lucru: garanții reale și pe termen lung pentru menținerea locurilor de muncă, protejarea unităților de producție și păstrarea ancorării europene a grupului.

Preocuparea centrală este că angajamentele formulate în cadrul acordului de vânzare sunt limitate în timp și insuficiente în fața unui context economic marcat de schimbări rapide și politici europene de tranziție ecologică ce pot afecta industria auto. Iar în fața unui nou acționar global, dar extern spațiului european, sindicatele cer ca vocea lucrătorilor să nu fie ignorată.

Actiunea coordonata intre sindicatele de transport din Danemarca si Olanda a scos la iveala exploatarea soferilor filipinezi de camioane pe drumurile europene. Cu ajutorul uniunii sindicale, dupa cum arata Federatia Europeana a Lucratorilor din Transport prin campania „Fair Transport Europe“, politia a reusit sa ii recupereze, statutul formal de victime ale traficului de fiinte umane plasandu-i sub protectia autoritatilor olandeze.

Cu cateva zile in urma, Fagbladet 3F publicase o poveste socanta despre maltratarea soferilor filipinezi in Danemarca. Exploatand lacunele din normele UE, angajatorii iresponsabili aduceau soferi din Manila in Europa, pentru a lucra pentru salarii extrem de mici (1.060 USD/luna). Mai mult, acestia erau insultati in mod constant, abuzati si tratati in mod inuman. Pe durata curselor, erau adapostiti in conditii teribile si, in plus, nu puteau renunta la slujba deoarece contractele ii obligau sa plateasca penalitati foarte mari.
Prin interventia sindicatului olandez FNV, noua soferi filipinezi care lucrau pentru companii ce tin de Kurt Beier, au fost salvati de autoritatile olandeze, lucru posibil deoarece FNV si partenerii sai „investigau de ceva timp conditiile in care lucreaza soferii in aceasta companie“, a declarat Edwin Atema, ofiter de cercetare al FNV-VNB.
Chiar daca directorul companiei daneze de transport Kurt Beier, Karsten Beier, considera conditiile conducatorilor auto drept „rezonabile“, compania este acum acuzata de exploatare, soferii fiind intotdeauna fortati sa incalce regulile de conducere si odihna. In plus, acestia nu beneficiaza de asigurare medicala sau de asigurari sociale si sunt nevoiti sa traiasca in conditii mizere.