Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Surprinzator, 2010 a fost un an bun pentru companiile ce au oferit in tara noastra solutii pentru companiile de logistica si transport. Operatorii romani se pregatesc pentru a face fata competitiei tot mai acerbe din domeniu, astfel ca au decis sa investeasca sume importante ori in dotarea depozitelor, ori in sisteme informatice care sa le ajute la eficientizarea activitatii. Exemple sunt Dexion Storage Solutions, care a semnat anul trecut aproape 450 de contracte, si Ortec, care a reusit sa-si dubleze cifra de afaceri.

Criza din 2009 au facut ca vanzarile de echipamente de depozitare de anul trecut sa creasca substantial. Iar noiembrie a fost cea mai fructuoasa luna de vanzari din ultimii doi ani.

Dexion Romania detine o cota de 30-40% din piata sistemelor de depozitare de la noi, fara a lua in considerare cladirile proiectate pe structura de rafturi si rafturile de prezentare, sisteme care momentan nu sunt disponibile in Romania.
In primele 10 luni ale anului, compania a inregistrat o cifra de afaceri de circa 7,5 milioane de euro. In aceeasi perioada a semnat 446 de contracte noi in tara noastra, succes ce a determinat angajatii firmei sa lucreze in doua schimburi. Toate proiectele companiei includ consultanta si service gratuite, iar pentru a reduce costurile, a lansat si o gama de produse standard sub forma de kituri, care se pot instala usor chiar de catre client. „In 2010 am castigat numerosi clienti noi si am avut bucuria de vedea clienti vechi revenind pentru a cere solutii de extindere a depozitelor, construirea unora noi sau accesorii in vederea cresterii eficientei si a sigurantei instalatiei“, a afirmat Rares Balan, director de marketing Dexion Storage Solution. „In afara de marile lanturi de magazine, cele mai multe multinationale iau decizia de achizitionare a sistemelor de depozitare la nivel regional. Numele Dexion, cunoscut la nivel international, ne-a recomandat mai ales clientilor interesati de solutii complexe de tipul rafturilor mobile MOVO sau al depozitelor automatizate.
In aceasta perioada, s-a simtit lipsa marilor proiecte logistice, care in trecut reprezentau cea mai mare parte a comenzilor noastre, ce a trebuit suplinita printr-un numar mare de proiecte de dimensiuni mai reduse.“

Scad preturile
Ca urmare a cresterii pretului la otel, preturile la astfel de solutii au crescut usor la inceputul anului, pentru ca apoi sa revina la normal. „De curand, am inregistrat o scadere cu 5% a preturilor pentru toate produsele noastre, performanta pe care am putut-o realiza datorita eficientizarii productiei si a sistemului de achizitii“, a explicat Rares Balan.
Numarul important de contracte semnate in 2010 a permis companiei investitii importante. Un exemplu este infiintarea unui birou de testare a produselor, la Rasnov, care permite verificarea rezistentei noilor produse lansate, dar si a configuratiilor speciale. In plus, capacitatea de productie a fost si ea extinsa in 2010, prin deschiderea unei noi linii de productie pentru accesorii, precum si a unei linii suplimentare de laminare la rece a coloanelor.
Tot anul trecut, biroul de suport vanzari s-a extins la peste 20 de membri, care ofera solutii pentru cele mai complexe proiecte de depozitare venite din toate tarile europene prin intermediul Constructor Group, grup international din care face parte si Dexion.

Gama completa de solutii
Anul trecut, avantajele majore ale Dexion au fost echipa de vanzari, una dintre cele mai extinse ale unui comerciant de sisteme de depozitare din Romania, dar si extinderea majora a gamei de produse.
Anul trecut, Dexion Storage Solutions a lansat sistemul de rafturi in consola Cantilever, destinat depozitarii marfurilor foarte lungi si grele, util firmelor care activeaza in constructii si productie si care s-a bucurat de succes in randul clientilor.
Un alt sistem lansat in 2010 a fost cel de depozitare a anvelopelor, cautat mai ales dupa noua reglementare care a impus folosirea anvelopelor de iarna, si care determina tot mai multi comercianti sa-si faca stocuri. Sistemul se monteaza pe rafturile HI280 si asigura o depozitare sigura si eficienta a anvelopelor de schimb de-a lungul intregului an.
Pentru depozitarea marfurilor voluminoase, dar nu foarte grele, Dexion a lansat solutia sistemului de rafturi in consola Light Cantilever, care are la baza conceptul sistemului Cantilever.
Un accesoriu proiectat de Dexion este unitatea "pull-out", ce se monteaza pe grinzile rafturilor pentru paleti si permite o manipulare manuala facila si ergonomica a marfii.
In plus, pentru a eficientiza costurile si a oferi o solutie cat mai simpla si mai accesibila clientilor, compania a realizat versiuni ale rafturilor sub forma de kituri standard, la un pret redus, care se pot achizitiona direct de pe site-ul companiei.
Dexion a intrat si in domeniul informaticii logistice prin sistemul sotfware Constructor WIS, gandit ca un supliment pentru sistemele de tip ERP sau WMS, care sa ofere simulari de ocupare a unei hale, pentru un maximum de eficienta. Cele mai bine vandute sisteme anul trecut au fost cele standard, universale, cum sunt stelajele pentru paleti din gama Premierack si rafturile usoare galvanizate HI280. Acestea au avut succes in general in randul producatorilor si al companiilor care detin depozite de componente electronice, produse chimice si subansamble industriale.

Planuri mari pentru 2011
Pentru anul acesta, reprezentantii companiei se asteapta ca in top sa fie tot rafturile pentru paleti Premierack si cele usoare galvanizate HI280, datorita utilizarii lor universale si a pretului redus. „Speram ca in 2011 sa vindem primul sistem automatizat in Romania si ne asteptam ca si sistemul Light Cantilever, proaspat lansat, sa isi gaseasca usor locul pe piata. Vom promova si solutiile de depozitare mobile, din gama Compactus, subliniind avantajele majore de aranjare a spatiului, ergonomie si confort fata de arhivele fixe traditionale“, a declarat reprezentantul Dexion Storage Solutions.
Realizarea proiectelor pentru 2011 depinde de bugetul disponibil, dar si de cifra de vanzari. Anul acesta, compania intentioneaza extinderea liniei de productie de rafturi HI280 de la Rasnov, astfel incat intreg sistemul sa poate fi realizat in Romania, reducandu-se major timpii de livrare. Iar in fabrica vor fi instalate echipamente suplimentare pentru a diversifica si fluidiza productia de grinzi pentru rafturi. In plus, vor fi lansate solutii automatizate de depozitare de o complexitate crescuta. „Avem in plan extinderea gamei de produse comercializate si lansarea unor noi game de sisteme pentru echiparea magazinelor, si a unor fisete si dulapuri. Ne vom axa pe promovarea solutiilor de arhivare, pentru a face numele Dexion la fel de cunoscut in acest mediu, ca si in logistica.“

Ortec si-a dublat cifra de afaceri
2010 a fost pentru Ortec un an plin. Compania a reusit aproape sa isi dubleze cifra de afaceri fata de 2009, la fel ca si numarul implementarilor. „Criza a crescut interesul clientilor pentru investitii in solutii de reducere a costurilor si eficientizare. Alti clienti, insa, au decis, tot din cauza crizei, sa opreasca toate investitiile. Desi inteleg aceasta decizie, consider ca tocmai in aceste momente dificile este un prilej bun pentru ca firmele sa se pregateasca pentru cresterea economica ce va veni inevitabil in anii urmatori. Daca nu te concentrezi pe eficientizare, atunci competitorii te vor depasi pana la urma. Acest lucru este valabil atat pentru clientii nostri, cat si pentru noi“, a declarat Herman Wierenga, director general ORTEC Central and Eastern Europe.

Ortec a pus accent pe transport si distributie
Anul trecut, Ortec a pus accent pe optimizarea afacerii clientilor sai de transport si distributie prin produsele sale Shortrec, Transport&Distribution si LoadDesigner. Softul Ortec este permanent dezvoltat la sediul central al companiei din Olanda. „Pentru noi un proiect este interesant daca putem asigura clientului recuperarea investitiei in mai putin de un an, indiferent daca este vorba de o firma mare sau de una mica. Cele mai importante avantaje ale solutiilor noastre sunt: economii in costurile operationale, cresterea controlului operatiunilor, minimalizarea dependentei de actiunea umana si, per total, cresterea eficientei si performantei.“
Desi isi promoveaza toate solutiile, Ortec se concentreaza in tara noastra pe piata de transport si distributie.
Ortec are circa 35 de clienti din acest segment, din care 10 in Romania. „Solutiile noastre software reduc costurile de operare, dar acest lucru necesita, de asemenea, o buna organizare si schimbari la nivelul companiei. Noi ajutam clientii in acest sens folosind cele mai bune practici pe care le-am asimilat in experienta de 29 de ani pe care o avem in acest domeniu.“ Cel mai sofisticat proiect al companie este cel cu Arcelik, producatorul turc de electrocasnice reprezentat in tara noastra de Artic. La acest client compania a integrat sistemul sau pe cel IT existent, rezultand o solutie sofisticata, care salveaza costurile din mai mult de 30 de depozite.

Pretul este indexat anual
Pretul solutiilor Ortec depinde de numarul de utilizatori si de dimensiunea companiei, iar acestea sunt indexate anual in functie de evolutia pietei.
„In special in Romania am vazut efectele crizei financiare in fluxul de numerar al clientilor nostri. Dar cred ca toate companiile din tara au fost afectate. Din experienta noastra putem spune ca in Romania cultura platilor este diferita de cea din alte state din regiune. Noi am devenit foarte stricti in acest sens. Trebuie sa facem asta pentru a pastra sanatoasa situatia noastra financiara.“
Pentru anul acesta, reprezentantii Ortec au estimat o crestere de aproape 50% fata de 2010.
In afara de Romania, planul companiei este de a se extinde si pe pietele din Polonia si Grecia, prin biroul de la Bucuresti. Ortec are sediul central in Olanda si birouri in Germania, Franta, Belgia, Marea Britanie, Elvetia, Spania, Atlanta (SUA), iar de anul trecut si in Australia.