Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai multe asociații profesionale ale transportatorilor din țări central și est-europene – SMP (Bulgaria), UHCP (Croația), TTLA și LINAVA (Lituania), TLP (Polonia), ARTRI (România) și NIT (Ungaria) s-au adresat încă odată Comisiei Europene – mai exact, vicepreședintelui executiv al acesteia pentru Green Deal, Frans Timmermans – pentru a cere un memorandum referitor la implementarea prevederii întoarcerii camioanelor în țara de înmatriculare după cel mult opt săptămâni, aflată și în proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Reamintim că anterior, la final de ianuarie, aceleași asociații trimiseseră o cerere similară comisarului european pentru Mobilitate și Transport, Adina Vălean.

Cele șapte organizații profesionale găsesc că este îngrijorător faptul că deocamdată nu există nicio indicație că s-ar fi făcut pași pentru a schimba prevederea privind întoarcerea camioanelor în țara unde este înregistrată firma. Ele amintesc că această măsură, care dacă nu se schimbă nimic ar trebui să se aplice de pe 21 februarie, va duce la costuri mai mari nu numai pentru transportul rutier, ci și pentru alte industrii și în cele din urmă pentru consumatorul final, într-un moment în care economia se luptă deja cu prețurile mari ale energiei, criza de camioane și de șoferi și pandemia de Covid-19.

Asociațiile amintesc și în scrisoarea trimisă lui Frans Timmermans că, așa cum reiese din cele două studii publicate de Comisia Europeană în februarie 2021, măsurile privind întoarcerea camioanelor în țara de origine după cel mult opt săptămâni și noile restricții referitoare la cabotaj au fost adăugate de Parlamentul European și de Consiliul UE, nu au fost parte a propunerii inițiale a Comisiei Europe privind Pachetul Mobilitate, că nu au făcut, înainte de adoptare, obiectul unor studii de impact și că în timpul negocierilor Comisia chiar și-a exprimat îngrijorarea că aceste măsuri sunt contrare țintelor din Green Deal. De aceea CE a comandat, deși ulterior adoptării, un studiu de impact din care reiese, așa cum, știți deja, că noile reglementări duc la emisii în plus de CO2 de 3,3 milioane de tone pe an, valoare comparabilă cu emisiile totale din transport din Estonia, și pot genera până la 704 t de NO și 251 t de emisii de particule (PM2,5).