Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Patronatele și sindicatele lucrătorilor profesioniști din transporturi din Suedia au negociat un nou acord salarial pentru următorii doi ani, care conține creșterea costurilor salariale nete de peste 7,4% pentru șoferii de camion, personalul din depozite și din porturi.

Potrivit informațiilor din industria suedeză, marea majoritate a personalului, care intră sub incidența acordului, vor primi creșteri salariale cu 7,4% mai mari pe o perioadă de doi ani, iar în unele cazuri, creșterile vor fi de până la 9,1%.

În primă fază, salariile vor crește cu 4,1% între 1.080 și 1.500 de coroane suedeze (95 și 131 de euro) pe lună, urmând ca în al doilea an salariile să urce cu încă 3,3%, respectiv între 900 și 1.124 coroane suedeze (79 și 98 de euro) pe lună.

Acordul are o durată de 2 ani și s-a pus în aplicare de la 1 aprilie pentru angajații care lucrează în transporturi, în porturi și în depozite.

„Pentru noi au fost importanți banii, banii, banii, banii. Și să o facem cum trebuie, fără să vindem nimic. Cred că am reușit acest lucru. Este un acord decent.”,

a declarat Tommy Wreeth, președintele Federației de Transport.

„Într-o situație în care este dificil de prevăzut evoluția economiei mondiale, am ajuns la un acord care va fi o forță stabilizatoare pe piața muncii din Suedia în următorii doi ani. Acest lucru este pozitiv pentru competitivitatea industriei suedeze.”,

a precizat Tomas Undin, șeful negocierilor la Teknikföretagen.

„Trebuie să menținem un ritm responsabil de creștere a salariilor pentru a evita să ne blocăm într-o spirală a salariilor și a inflației care amenință atât locurile de muncă, cât și capacitatea companiilor de a fi competitive.”,

a adăugat Per Widolf, șeful negocierilor pentru patronatele din industrie.

Inspectorii și polițiștii rutieri din provinciile și teritoriile canadiene vor putea emite amenzi pentru conducătorii de autovehicule comerciale care conduc vehicule ce nu au un tahograf ELD, conforme cu normele canadiene, începând cu prima zi a acestui an.

Normele care impun utilizarea tahografului în Canada au intrat oficial, în vigoare, din data de 12 iunie 2022, dar majoritatea provinciilor și teritoriilor nu au fost pregătite pentru începerea punerii în aplicare la acel moment. Din acest motiv, au implementat o perioadă de adaptare. Însă, începând cu 1 ianuarie 2023, flotele care operează în Canada trebuie să aibe instalat și activat unul dintre dispozitivele aprobate de Transportul din Canada, chiar dacă flota are sediul în altă țară.

În plus, tahograful ELD înregistrează, nu numai, orele de lucru, ci și viteza vehiculului sau locația sa.

Cu toate acestea, asociația Commercial Vehicle Safety Alliance (CVSA) recomandă șoferilor să verifice cerințele teritoriului canadian, precum și reglementările acestora înainte de a pleca la drum.

Asociațiile provinciale de transport rutier care formează Alianța CVSA canadiană au întocmit un tabel care explică la ce se pot aștepta. Mandatul ELD nu modifică niciuna dintre cerințele de bază ale Canadei privind orele de lucru.