Solaris Bus & Coach a câştigat licitaţia pentru 7 autobuze urbane cu propulsie diesel electrică organizată de primăria Câmpia Turzii, în cadrul proiectului „Infrastructura de transport public şi măsuri pentru mobilitate alternativă în municipiul Câmpia Turzii”.
„Marcăm o nouă premieră pentru municipiul Câmpia Turzii. Avem companie de transport public, vom avea un parc auto de 7 autobuze hibrid noi şi un sistem de transport public propriu, pentru prima dată în municipiul nostru. După operaţionalizarea autobuzelor, acestea vor circula, în prima etapă doar în interiorul municipiului”, a spus Dorin Nicolae Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii.
Cele 7 autobuze Solaris Urbino Hybrid vor intra în exploatare în flota nou-înfiinţatului operator Transport Local Public Câmpia Turzii.
Vehiculele sunt dotate cu sistem de ticketing şi localizare GPS. Valoarea totală a achiziţiei este de aproximativ 12,4 mil. lei (2,5 mil. euro), plus TVA, finanţarea fiind asigurată prin fonduri europene.
Flota de 7 autobuze Solaris Urbino Hybrid vor fi livrate până cel târziu în septembrie 2022.
Solaris Bus & Coach a început livrarea celor 11 troleibuze Trollino 12 în municipiul Târgu Jiu, în baza contractului în valoare de aproape 4,5 milioane euro, semnat la începutul anului cu Ministerul Dezvoltării. Acestea sunt primele vehicule de transport public marca Solaris care vor opera la Târgu Jiu.
Totodată, compania a anunțat și semnarea unui nou contract pentru livrarea a încă 9 troleibuze Trollino 12, în valoare de 4,8 milioane euro, valoarea unui vehicul Trollino 12 fiind de 534 de mii de euro. Livrarea acestora este programată pentru 2022. Comparativ cu cele 11 troleibuze contractate anterior, aceste 9 troleibuze beneficiază în plus de baterii de tracțiune pentru situații de urgență cu o capacitate superioară, ce oferă o autonomie de peste 20 km în lipsa contactului cu linia de electricitate.
Troleibuzele Solaris Trollino 12 ce urmează să fie livrate în oraș au o lungime de 12 metri și sunt echipate cu motoare electrice de 160 kW. Conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, acestea nu generează nicio emisie poluantă, urmând astfel tendințele de la nivel european privind reducerea emisiilor în mediul urban.
Vehiculele sunt proiectate să ofere confort și maximă siguranță pasagerilor, toate troleibuzele Trollino 12 fiind dotate cu aer condiționat și încălzire, un sistem modern de informare a pasagerilor, camere de supraveghere video și un sistem de numărare a pasagerilor. Fiecare troleibuz poate transporta până la 91 de pasageri, inclusiv 35 de persoane așezate.
În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din România, iar peste 170 de vehicule ecologice urmează să fie livrare în următoarele 12 luni către diferite municipalități din ţară.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit