DB Schenker, una dintre cele mai mari companii din industria logisticii și transporturilor de mărfuri active pe piața din România, a inaugurat oficial al doilea cel mai mare terminal de cross-dock al său în țară. Noua facilitate, amplasată în TRC Park Cluj, în localitatea Jucu, la 15 kilometri de Cluj-Napoca, a fost deschisă într-o ceremonie care a avut loc pe 11 mai 2023.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, parteneri de afaceri și angajați ai companiei. Ceremonia a fost deschisă de viceprimarul orașului Cluj-Napoca, Gheorghe Șurubaru, iar discursurile au fost susținute de Albin Budinsky, CEO-ul DB Schenker în România, și de Andrei Timofte, CEO-ul companiei Transilvania Construcții, dezvoltatorul terminalului.

Noul terminal de cross-dock ocupă o suprafață totală de 2.330 de metri pătrați și are rolul de a optimiza operațiunile de distribuție ale companiei la nivel național. Acesta se situează pe locul doi în ceea ce privește suprafața de cross-dock operată de DB Schenker în România, imediat după terminalul din Bolintin-Deal, lângă București. De asemenea, este a doua facilitate deținută de companie în județul Cluj, prima fiind un terminal de logistică de 7.000 de metri pătrați situat în același parc industrial.

Terminalul este echipat cu facilități moderne, cum ar fi spații și birouri de clasă A, locuri de parcare pentru camioane, stații de încărcare pentru mașini electrice, sistem de iluminat cu LED-uri, soluții HVAC (sistem de încălzire, ventilare și aer condiționat) și un sistem avansat de securitate CCTV.

Această nouă investiție reprezintă un pas important pentru DB Schenker în dezvoltarea capacităților sale logistice și consolidează prezența sa în piața din România. Prin intermediul noului terminal de cross-dock, compania va putea desfășura operațiuni eficiente de distribuție și transport, contribuind astfel la satisfacerea cerințelor clienților săi și la dezvoltarea sectorului logistic din țară.

„Pe măsură ce portofoliul nostru de clienți din Regiunea Vest se extinde, cresc și eforturile noastre de a asigura agilitate și flexibilitate pentru lanțurile de aprovizionare ale partenerilor noștri din diferite industrii. Acum, cu un terminal regional dedicat operațiunilor de cross-dock, avem o capacitate și mai mare de a răspunde unor nevoi esențiale precum rapiditatea livrărilor, siguranța mărfurilor sau reducerea costurilor. Împreună cu Transilvania Construcții, am proiectat și implementat soluții de înaltă performanță la nivelul securității, sustenabilității, siguranței muncii și nu numai.”,

a precizat Albin Budinsky, CEO, DB Schenker în România.

Omnicredit, fintech-ul care oferă soluții de factoring și scontare online, lansează în România, un produs de finanțare a creditului furnizor pentru micile întreprinderi din orice domeniu de activitate care doresc să preia noi comenzi și livrări.

Fintech-ul oferă soluții online de factoring și de scontare a facturilor și marchează o premieră pentru România prin prefinanțarea contractelor într-un proces complet digital. De asemenea, reintroduce în portofoliu unul dintre produsele sale cunoscute, Microcredit Clasic, care permite clienților să acceseze credite de până la 100.000 de lei fără garanții imobiliare. Omnicredit estimează pentru acest an un volum de finanțare de peste 10 milioane de euro pentru cele două produse.

Creditul pentru plata către furnizori este destinat antreprenorilor români care au nevoie de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor existente. Ca urmare a problemelor de cash flow și a lipsei de lichidități, aceștia nu pot demara sau onora noi contracte sau comenzi. Soluția vine în ajutorul lor prin prefinanțarea contractelor pentru noi comenzi sau livrări. Procesul de finanțare online durează până la 48 de ore din momentul în care documentele solicitate sunt încărcate pe platformă și pot varia în funcție de suma solicitată, minimum dovada noii comenzi sau a contractului care va fi onorat prin prefinanțare.

„Se resimte o mare nevoie de capital ca urmare a crizei și a proiectelor noi de investiții estimate a fi implementate în 2023, în special in sectorul de construcții și producție. De asemenea, turbulențele recente resimțite la nivelul sistemul bancar din SUA și Europa mă aștept să genereze o reticență a băncilor locale în ceea ce privește finanțarea. Se va crea o agitație care, pe termen mediu, va duce la micșorarea apetitului de risc pe zona bancară. Acești mici antreprenori nu au lichidități pentru a-și plăti furnizorii pe loc, așa cum se întâmplă în multe cazuri, iar noi suntem o soluție viabilă și rapidă pentru ei. Spre deosebire de alte produse de creditare din România, produsul Omnicredit se realizează 100% digital, de la înrolare, până la acțiunile ce urmăresc procesul de analiză și acordare a finanțării.”,

a declarat Elisa Rusu, CEO Omnicredit într-un comunicat.

Omnicredit a realizat o serie de sondaje pe baza de date internă, formată din aproximativ 12.000 de clienți aflați în diferite stagii, pentru a afla care sunt nevoile de finanțare ale micilor antreprenori în perioada actuală și în contextul dat de piață. Studiul a arătat că 40% dintre respondenți au avut nevoie de prefinanțarea contractelor sau a noilor comenzi, iar 50% au specificat nevoia de un microcredit clasic.

„Ne menținem misiunea de a sprijini segmentul de microîntreprinderi, ca parteneri de creștere reciprocă. Facem acest lucru prin interacțiunea constantă cu clienții noștri, interesul pentru nevoile lor și diversificarea ofertei noastre de produse. Lansăm creditul furnizor, dar și microcreditul de până la 100.000 lei fără garanții, ca răspuns la aceste nevoi, iar pentru acest an ne propunem să acordăm un volum de finanțare de minim 10 de milioane euro prin cele două noi produse.”,

a adăugat Elisa Rusu.

Compania deține un capital de finanțare de circa 6 milioane de euro din surse de capitaluri proprii și împrumuturi de la asociați, o linie de finanțare de la un fond de investiții specializat pe debit. Anul trecut, în premieră pentru o platformă digitală de finanțare din România, compania a primit o linie de creditare de la o bancă românească.

„Acest capital de finanțare ne ajută să ne extindem afacerea și să deservim și mai multe microîntreprinderi. În plus, suntem în proces de omologare în cadrul Codului European de Bună Conduită Pentru Furnizarea de Microcredite, astfel că punem accent pe impactul social al beneficiarilor finanțărilor noastre.”,

a completat Elisa Rusu.