În cazul în care aveți camioane și șoferi care merg prin Franța, Publicația Les Routiers atrage atenția asupra faptului că, așa cum arată Codul Rutier din această țară, condusul în șlapi sau în picioarele goale, pe timp de caniculă, nu este pasibil de amendă câtă vreme șoferul poate efectua în permanență și fără întârziere manevrele necesare. Același lucru este valabil și pentru cei care fumează sau mănâncă în timp ce conduc: poliția îi poate amenda pentru „lipsa controlului asupra vehiculului“ numai dacă îi surprinde că în timp ce mănâncă sau fumează deviază de la banda lor de mers sau nu respectă alte reguli elementare de condus. Deci poliția, dacă dă amenzi pentru aceste motive, trebuie să le justifice. Iar pentru depășirea vitezei maxime admise se aplică articolul R.413-17 din Codul Rutier.

În cazul în care poliția decide să oprească un șofer din aceste motive, agenții trebuie să descrie foarte precis circumstanțele. Așa cum explică mai mulți avocați specialiști în drept rutier, fără un raport detaliat sancțiunile sunt discutabile, însă redactorii Les Routiers se întreabă dacă merită să angajezi un avocat și să pierzi o zi de muncă pentru a scăpa de o amendă de 35 de euro, pentru o abatere din clasa a doua, care nu duce și la puncte de penalizare pe permisul de conduce și nici la imobilizarea vehiculului.

Pe de altă parte, în Spania este interzis ca un șofer să conducă desculț sau cu șlapi, amenda fiind de 200 de euro.

Conform barometrului realizat de Ti, Upply și IRU pentru al doilea trimestru din 2022, Spania a înregistrat unele dintre cele mai mari creșteri ale tarifelor spot în relația cu alte țări din Europa față de trimestrul anterior, cu peste 15% mai mare decât creșterea medie europeană la export și cu 29% mai mare la import.

Astfel, tarifele spot la export au ajuns la o medie de 2.398 de euro (1,46 de euro/km), cu 12,9% peste primul trimestru din 2022 și cu 18,7% peste al doilea trimestru din 2021, iar tarifele spot pentru import au crescut cu 14,4% față de trimestrul anterior, ajungând la o medie de 2.195 de euro (1,07 euro/km). Tarifele spot pentru importurile spaniole au fost divergente și sunt acum cu 26,2% mai mari decât cele din contracte, cel mai mare decalaj dintre toate țările europene.

Asta deoarece pe piața contractelor creșterea a fost mai mică, de 9,3% față de trimestrul anterior la export, până la o medie de 2.106 euro (1,28 de euro/km), în timp ce la import au ajuns la o medie de 1.739 de euro (1,07 euro/km), a doua cea mai mică evoluție dintre toate ratele din contractele internaționale.

Atât consumatorii, cât și producătorii spanioli se confruntă cu unele dintre cele mai abrupte creșteri de prețuri din Europa. Cele mai recente date plasează inflația spaniolă la 10,2%, peste celelalte mari economii europene: Germania (7,9%), Franța (5,8%), Italia (8%) și Marea Britanie (9,1%). Prețul mediu al produselor dintr-un supermarket spaniol a crescut cu 9,4% la începutul celui de-al doilea trimestru din 2022, iar prețurile la Carrefour au crescut chiar cu 12,1%.

Industria spaniolă se confruntă cu o presiune similară asupra prețurilor, indicele prețurilor de producător din Spania crescând la începutul celui de-al doilea trimestru din 2022 cu 43,6% față de perioada similară din 2021, deci atât consumatorii, cât și întreprinderile din Spania solicită volume din ce în ce mai mici de produse finite și intermediare importate din restul Europei, rezultând o presiune considerabil mai mică asupra tarifelor de pe rutele de import.

Cu toate acestea, economia franceză a oferit o cerere constantă pentru exporturile spaniole. La aceasta se adaugă presiunea din partea transportatorilor spanioli, care se confruntă cu unele dintre cele mai mari creșteri de costuri din Europa – prețul motorinei a ajuns de la multe ori la vârfuri absolute în al doilea trimestru din 2022, fiind în iulie cu 45% peste nivelul din ianuarie.

Scumpirea combustibililor a provocat noi tulburări pe piața muncii din Spania, unde cu greu s-au evitat greve similare cu cea care a paralizat distribuția alimentelor în martie. Dar la final de iunie 41% dintre membrii de sindicat au votat pentru grevă, deci probabilitatea unei astfel de mișcări de protest în trimestrul al treilea al anului este încă ridicată, ceea ce va continua să pună presiune asupra tarifelor de transport pe toate rutele cu plecare din Spania.