Furnizorul european de top de servicii și soluții de plată B2B pentru transportul rutier, DKV Mobility își extinde rețeaua de acceptare pentru cardul său digital de carburant, App&Go, din aplicația DKV Mobility. Clienții pot acum achita plata combustibilului direct din autovehicul prin App&Go la 160 de stații de alimentare Classic din Germania, facilitând o experiență de alimentare mai simplă și convenabilă.
Funcția App&Go integrată în aplicația de la DKV Mobility reprezintă un card digital de combustibil care permite clienților să plătească tranzacțiile fără a necesita un card fizic de servicii sau numerar. Clienții care folosesc aplicația DKV Mobility trebuie doar să selecteze funcția App&Go și să urmeze instrucțiunile de pe ecran. Acesta detectează automat locația și pompa, afișând prețul și cantitatea de combustibil. Tranzacția este confirmată cu o atingere, iar aplicația generează o chitanță digitală ce poate fi vizualizată și descărcată oricând. Rețeaua App&Go include aproximativ 8.000 de stații de distribuție a carburanților în 11 țări din Europa, precum Belgia, Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Polonia, Spania, Cehia și Ungaria, și se bazează pe platforma Connected Fueling a PACE Telematics GmbH, din care DKV Mobility deține o cotă din 2020.
„Suntem încântați să extindem parteneriatul nostru existent cu Classic pentru a include acum și servicii digitale”, precizează Sven Mehringer, Managing Director Energy & Vehicle Services la DKV Mobility. „Cu App&Go, clienții noștri pot economisi timp, pot reduce erorile și se pot bucura de o tranzacție sigură și simplă.”
„Cu App&Go, putem adăuga o funcție modernă și inovatoare la gama noastră largă de servicii”, completează Volker Kretschmer, reprezentant autorizat pentru stațiile de combustibil Classic Tankstellen GmbH & Co. KG. „Împărtășim viziunea DKV Mobility de a oferi servicii de înaltă calitate și orientate către client, care răspund nevoilor în continuă schimbare ale pieței de mobilitate.”
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit