În data de 28 iulie 2023, Stellantis N.V. a confirmat finalizarea achiziției a 33,3% din Symbio, o companie lider în domeniul mobilității pe bază de hidrogen cu emisii zero.
Astfel, Stellantis s-a alăturat Forvia și Michelin ca acționar egal în Symbio. Anunțul reprezentând un pas important în decarbonizarea industriei mobilității și în dezvoltarea Symbio în Europa și în Statele Unite.
De asemenea, achiziționarea unei participații egale consolidează poziția de lider a Stellantis în domeniul vehiculelor alimentate cu hidrogen, sprijinind producția de furgonete cu pile de combustie în Franța și completând creșterea portofoliului lor de vehicule electrice cu baterii.
Marca Citroën dezvăluie astăzi o nouă identitate de marcă și o nouă siglă, care marchează debutul unei noi ere îndrăznețe, incitante și dinamice pentru brandul născut în urmă cu 103 ani. Cu această nouă identitate, Citroën își exprimă dorința de a accelera misiunea Mărcii către o mobilitate electrică accesibilă și de a extinde valorile de bază ale mărcii Citroën: accesibilitate, îndrăzneală și stare de bine a clienților.
Noua siglă este o reinterpretare a logo-ului original, adoptat pentru prima dată de fondatorul André Citroën și inspirat de succesul primei sale companii de prelucrare a metalelor care producea angrenaje în formă de Chevron. Referința familiară și tehnică „deux chevrons” a rămas de atunci în centrul identității Citroën.
Noua siglă elegantă marchează tranziția și evoluția mărcii către o nouă eră și va debuta la sfârșitul lunii Septembrie pe un vehicul concept – un veritabil manifest al mărcii Citroën. Începând cu jumătatea anului 2023, sigla va decora apoi progresiv viitoarele vehicule de serie și concept Citroën. Ovalul vertical proeminent și îmbunătățit va inaugura o nouă direcție a limbajului de design. Mai vizibil, logo-ul va deveni un element al semnăturii specifice tuturor modelelor Citroën, ușor vizibilă de la distanță.
Noua siglă face parte din noua identitate de marcă aplicată pe toate suporturile fizice și digitale și însoțită de noua semnătură de marcă care promite „Nothing Moves Us Like Citroën”.
O siglă nouă, dar familiară
În centrul noii identități de marcă se află evoluția simbolului „deux chevrons” al mărcii Citroën, celebru în întreaga lume. Este vorba despre a zecea reînnoire semnificativă a siglei Citroën de la formarea companiei în 1919 – cu chevroane mai late și mai proeminente, înconjurate și care contrastează cu un cadru oval vertical mai moale.
Acest logo vertical mai proeminent va iniția o nouă direcție în limbajul de design al produsului, sigla devenind un element al semnăturii specifice tuturor modelelor Citroën, ușor vizibilă de la distanță.
Noul logo oval vertical este însoțit de un program de identitate de Marcă inovator și complet. Acest program reflectă modul în care Citroën își accelerează angajamentul de a face mobilitatea electrică accesibilă pentru toți, păstrând în același timp valorile de bază ale Mărcii: accesibilitate, îndrăzneală și stare de bine a clienților.
Un obiectiv esențial a fost acela de a întruchipa elemente inspirate de mărci mai personale din industria non-auto, inclusiv produse cosmetice și articole de îmbrăcăminte, pentru a transmite o expresie mai caldă a mărcii, în toate mediile. De exemplu, noua identitate a fost gândită cu o interfață de utilizator pură și simplificată, oferind clienților un sentiment de liniște amplificat pe parcursul călătoriei digitale cu marca Citroën, din living-ul acestora și până în showroom.
O atenție deosebită a fost acordată designului pentru a garanta că experiența digitală răspunde așteptărilor noilor clienți în materie de ergonomie și estetică – inclusiv disponibilitatea unei opțiuni „mod întunecat” – și îndeplinește pe deplin nevoile și cerințele riguroase specifice vânzărilor online.
În plus, un nou limbaj animat este în curs de dezvoltare pentru a integra noua identitate în toate punctele de contact digitale, atât în interiorul vehiculului prin ecranele HMI, cât și în exterior în aplicația My Citroën, oferind clienților o experiență Citroën îmbogățită și coerentă.
Noua identitate se va extinde, de asemenea, dincolo de mediul digital și de utilizarea noului logo pe și în vehicule pentru a îmbrățișa toate elementele identității de Marcă, de la comercializare, produse derivate și documentație de bord și până la dealer și signalistica birourilor și concesiunilor Mărcii. Noua signalistică va fi una mai simplă și va economisi energie, fără elemente cromate pentru a crește gradul de reciclare.
Conceptul de interior confortabil și familiar „La Maison Citroën” va fi în continuare îmbunătățit, din moment ce acesta și-a dovedit popularitatea în rândul clienților încă de la lansare.
O paletă de culori proaspătă, simplificată și un nou font Citroën vor completa logo-ul și vor îmbunătăți și mai mult noua identitate a mărcii.
În timp ce albul și griul rece oferă o bază de liniște și simplitate, alte două culori emblematice vor puncta detalii și zone specifice.
Inspirat de o culoare emblematică a mărcii Citroën folosită de-a lungul istoriei pe modele precum 2CV și DS, albastrul Monte Carlo cu efect calmant va reveni în gamă în viitorul apropiat, fiind, de asemenea, prezent pe suporturile fizice, printate și digitale sau în rețeaua de showroom-uri.
În plus, un Infra-Red mai energic și distinctiv va înlocui roșul utilizat în prezent pentru a adăuga echilibru și un contrast dinamic pe toate suporturile.
Noua semnătură de marcă – „Nothing Moves Us Like Citroën” – va fi utilizată selectiv în comunicările și activitățile corporate și de produs.
Evoluție și revoluție
Noua siglă a mărcii Citroën și noua identitate vizuală se asociază cu semnătura „Nothing Moves Us Like Citroën” pentru a sublinia abordarea revoluționară a Mărcii în materie de soluții de mobilitate accesibile și angajamentul său cu privire la servicii responsabile, fără stres și durabile.
La sfârșitul lunii septembrie, Citroën va dezvălui noua identitate pe un concept car electric de familie. Noua semnătură de marcă – „Nothing moves us like Citroën” – va fi utilizată treptat în toate comunicările și evenimentele mărcii Citroën. Dezvoltată de echipa de design Citroën, noua identitate de Marcă a beneficiat de expertiza Stellantis Design Studio, agenția de design internă a Grupului Stellantis.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit