Danor Ionescu, CEO Pall-Ex, a făcut în cadrul Galei Tranzit, care a avut loc la Cluj-Napoca, pe 4 noiembrie, recomandări pentru adaptarea la crizele din prezent – energetică, a combustibilului sau cele declanșate de creșterea inflației ori de războiul din Ucraina – care par să devină o normalitate, dar care pot fi privite și ca oportunități, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei de Covid-19. „Atunci toată lumea și-a dat seama cât de multă nevoie are de transport și de logistică, a căutat să afle mai multe despre aceste activități, despre ce însemnă să aduci un container pe mare sau să faci transport rutier sau aerian. Ne sunau clienții și ne spuneau că nu au suficiente mașini și acceptau creșteri de tarife, astfel că și profitul nostru a crescut mult, și nu am mai fost priviți ca un centru de cost sau ca o povară, ca până acum, ci ca principala sursă de valoare, de avantaj competitiv. Asta reiese și dintr-un sondaj realizat de Gartner, care spune că 70% dintre cei intervievați se uită la supply chain ca la o sursă de creștere, care le permite să ofere servicii mai bune, și nu mai privesc doar spre producție și vânzare, ci mai ales spre a avea sortimentele necesare la raft la timp.“
O altă caracteristică a crizelor este că pun firmele la încercare și le fac să se străduiască să se transforme, conform zicalei că oțelul se călește sub presiune. Managerii au învățat multe în ultimii 2,5 ani și au schimbat modul cum lucrau cu oamenii, „ceea ce ne-a făcut mai buni“, iar tarifele mai mari au permis investiții în oameni performați și în pregătirea lor, în echipamente moderne și în digitalizare.
În opinia lui Danor Ionescu, sunt mai multe direcții de urmat în vremuri de criză, începând cu protejarea a aceea ce avem – clienți, angajați, afacerea în sine – și cu grija față de costuri și continuând cu luarea de inițiative.
Pentru a nu pierde clienții, ale căror volume vor scădea în următoarea perioadă, câtă vreme din vestul Europei vin deja semnale că multe companii se așteaptă să le scadă producția cu 10-20%, trebuie ca o firmă de transport/logistică să fie diferită de competitori, „să le ofere clienților o experiență de neuitat, să fie aproape de ei și să-i fidelizeze“. Există diverse mijloace prin care se poate face asta, digitalizarea fiind unul dintre ele, astfel încât să există transparență totală asupra mărfii de-a lungul întregului lanț logistic.
În ceea ce privește oamenii, angajările trebuie să se facă în funcție de structura unei firme, de pozițiile și rolurile din ea și de competențele de care este nevoie pentru acestea. Deoarece angajarea unei persoane nepotrivite duce la costuri mari și, invers, „un coleg bine pregătit, care știe ce are de făcut, este cel mai bun cadou pe care poți face unei echipe“.
Iar pentru a proteja afacerea în sine trebuie ca în contracte – multe firme de transport lucrează doar pe bază de comenzi, dar trebuie să se deprindă să semneze contracte – să fie incluse garanții: clauza de combustibil, indexarea tarifelor în funcție de inflație și asigurarea unui anumit volum de marfă, care, dacă nu este atins deoarece clientul produce mai puțin, să ducă la o compensație plătită transportatorului, deoarece el și-an respectat angajamentul de a pune la dispoziție echipamentele solicitate.
După ce s-a asigurat că are control asupra acestor trei aspecte, un manager pornește la atac pe trei direcții: vânzări (este un moment bun pentru a vine mai mult și mai bine și de aceea e nevoie de oameni buni de vânzări și de un sistem clar de măsurare a performanțelor lor și de plată), creșterea eficienței și controlului activității și implicare în noi domenii, oferire de servicii noi, cu valoare adăugată, sau intrare pe noi piețe.
Nu în ultimul rând, a subliniat CEO-ul Pall-Ex, „eu cred în colaborare, în asociere, și putem face asta pentru a le oferi mai mult clienților“.
Și pentru MAN Truck & Bus electromobilitatea este o parte foarte importantă a strategiei sale de viitor, intitulate NewMAN, așa cum a subliniat CEO-ul Andreas Tostmann în cadrul unui interviu acordat lui Gianenrico Griffini, președintele juriului International Truck of the Year. Camioanele sale electrice vor intra în producția de serie în 2024, dar provocările din perioada imediat următoare nu se referă doar la noile trenuri de rulare, ci compania acordă o importanță deosebită și automatizării și digitalizării – care vor duce la transformarea totală a industriei de transport – și cerințelor clienților referitoare la mobilitate – care se schimbă și ele semnificativ.
Andreas Tostmann punctează faptul că, „dacă nu ești în avangarda tehnologiilor viitorului, nu vei avea niciun viitor. Iar calea ne-o arată noua noastră strategie NewMAN, care are în prim-plan viziunea de a simplifica activitatea clienților prin oferirea de soluții sustenabile.“
Pentru asta au fost definite trei domenii de acțiune, astfel încât MAN să fie o Companie Robustă, stabilă și rezistentă indiferent de furtunile din industrie, să aducă Inovații Inteligente în loc să țintească să fie numărul 1 și să aibă o Echipă Puternică, în stare să lucreze cu „forța unui leu“ pentru a concepe un nou MAN.
Principiul călăuzitor pentru producătorul german este Project X, care integrează toate cerințele viitorului: folosește 100% propulsii alternative, poate merge total autonom, „Transport as a Service“ se extinde mult în oferta MAN, iar soluțiile digitale întregesc portofoliul, astfel că MAN se transformă într-un furnizor de soluții inteligente și sustenabile de transport.
Cât despre actuala gamă, se lucrează la creșterea în și mai mare măsură a eficienței consumului prin îmbunătățirea aerodinamicii și prin dezvoltarea unor sisteme de asistență.
În ceea ce privește tehnologiile care permit transportul fără emisii, compania se concentrează asupra electromobilității, și în special a vehiculelor pe baterii, soluții care și-au dovedit deja fiabilitatea în transportul urban de pasageri și în distribuția urbană. De exemplu, autobuzul electric Lion’s City E a demonstrat că poate parcurge 550 km cu o singură încărcare a bateriei, în condiții reale de trafic. Iar pentru alte aplicații, cum ar fi transportul pe distanțe lungi al mărfurilor de greutate, se pot folosi vehicule pe hidrogen.
CEO-ul MAN declară că în prezent cea mai mare creștere a vânzărilor, dintre vehiculele electrice din portofoliu, o are eTGE pentru livrări last mile. Dar compania caută să stimuleze și interesul pentru eTGM, care este oferit încă de la finalul lui 2019, și mai mult din 2020, când clienți din Franța, Elveția, Finlanda, Danemarca, Belgia, Norvegia și Spania s-au alăturat celor germani.
Electromobilitatea presupune însă o abordare integrată, care ține cont nu numai de vehicule, ci și de infrastructura de încărcare și de condițiile de operare. Deci, pentru a face ca tranziția să aibă loc cât mai ușor, MAN le oferă clienților consultanță la achiziția unui eTGM, prin MAN Transport Solutions, și îi sprijină în alegerea, instalarea și întreținerea infrastructurii de încărcare. În plus, TRATON, din care face parte MAN, a semnat în iulie 2021, alături de Daimler Truck și Volvo Group, un memorandum referitor la dezvoltarea și operarea unei rețele publice de încărcare de mare performanță pentru camioanele și autocarele de transport pe distanțe lungi cu baterii electrice
Și șoferii trebuie să poată manevra bine noile vehicule, de aceea ei beneficiază de training MAN ProfiDrive.
Pentru ca tranziția la un transport fără emisii să reușească însă, este nevoie fie ca vehiculele să aibă costuri de operare mai mici decât ale celor cu propulsie tradițională – deoarece sunt mijloace prin care companiile trebuie să obțină profit – fie să se ofere stimulente.
Dat fiind cadrul legal din prezent și țintele asumate de UE, Andreas Tostmann se așteaptă ca până în 2030 aproximativ 60% dintre camioanele noi MAN pentru distribuție și 40% dintre cele pentru transport pe distanțe lungi să nu aibă emisii.
CEO-ul MAN mai arată că, mai ales acum, când industria producătoare de camioane trebuie să investească masiv în sisteme de propulsie fără emisii de CO2, în digitalizare și automatizare, este de mare ajutor să faci parte dintr-un grup puternic și să existe o distribuție a sarcinilor. În cazul MAN, TRATON oferă sprijin în ceea ce privește dezvoltarea de tehnologii pentru vehicule comerciale, cum ar fi trenurile de rulare și serviciile digitale, iar Volkswagen vine cu expertiza în tehnologii de mare importanță în viitor, cum ar fi bateriile și condusul autonom. Datorită acestor parteneriate, aceeași componentă nu trebuie dezvoltată de două ori, iar softul pentru condus autonom, care este foarte complex, este realizat mai eficient în urma unei munci de echipă, astfel încât să facă față concurenței din partea unor furnizori independenți noi sau tradiționali. Totuși, MAN are și parteneriate cu start-up-uri, cum ar fi TuSimple, care i se par tot mai interesante în vederea trecerii la Logistica 4.0.
Condusul autonom are potențial să îmbunătățească eficiența transportului, costurile, fiabilitatea, sustenabilitatea și, mai ales, siguranța, deci este important pentru Industria 4.0. MAN a dezvoltat și testat încă din 2018 vehicule autonome în terminal, în cooperare cu Hamburg Hafen und Logistik AG, iar la terminalul de containere Altenwerder s-a urmărit modul în care aceste camioane pot fi integrate în manevrarea automată a containerelor.
În plus, pentru a automatiza manipularea containerelor între diferite moduri de transport, în cadrul proiectului Inovații Autonome în Operațiuni din Terminal, MAN oferă de la 1 iulie 2020 un camion complet automat care să fie testat în condiții reale în terminalul Deutsche Bahn din Ulm.
Aceste proiecte sunt un bun început de drum spre automatizarea de Nivel 4 pe drumurile publice, iar scopul MAN este de a deschide calea spre Logistica 4.0 cu vehicule comerciale automate, mai ales pentru aplicații între hub-uri, fiind sprijinit în demersul său de faptul că în Germania a trecut în iunie 2021 o lege care permite în principiu, pe viitor, circulația cu vehicule autonome pe anumite drumuri predefinite. MAN are și aici o strategie clară, cu scopul de a oferi, din a doua parte a acestui deceniu, vehicule autonome pentru aplicații între hub-uri pe autostrăzile federale și servicii digitale asociate, pe baza unor parteneriate puternice cu firme de logistică și furnizori de servicii digitale.
Clienții folosesc de câțiva ani MAN Digital Services pentru controlul flotei și creșterea eficienței. În prezent sunt oferite serviciile ServiceCare, prin care șoferii, managerii de flote și service-urile MAN sunt aduse împreună, pentru a spori disponibilitatea camioanelor, care este deja mare, și a permite un management pro-activ al parcului auto. 90% dintre clienți folosesc acest serviciu, dar MAN merge mai departe și își integrează vehicule și soluțiile digitale într-un lanț de valoare pentru clienți. De exemplu, prin Digital Yard Management, camioanele sunt înregistrate automat când ajung la platforme, iar MAN AppEco, instalat în vehicul, permite integrarea fluxurilor de lucru ale clienților.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit