Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Șoferii trebuie să utilizeze diagrame de înregistrare a activității sau carduri în fiecare zi în care conduc, începând cu momentul preluării vehiculului. Diagrama sau cardul nu vor fi retrase înainte de sfârșitul perioadei zilnice de lucru, cu excepția cazului în care retragerea este autorizată sau este necesară pentru a introduce simbolul țării după trecerea unei frontiere.

Potrivit Acordului dintre UE și Marea Britanie, șoferii vor introduce pe diagrama de activitate, în cazul tahografului analog, simbolul țării în care intră după ce au trecut o frontieră a unui stat membru al UE și a Regatului Unit, la începutul primei opriri în acel stat membru sau în Regatul Unit. Prima oprire se face la cel mai apropiat loc posibil, la frontieră sau după aceasta. În cazul în care trecerea frontierei are loc pe feribot sau tren, șoferul trebuie să introducă simbolul țării în portul sau stația de sosire.

În cazul tahografului digital, șoferul introduce simbolurile țărilor în care a început și a încheiat perioada zilnică de lucru. De la 2 februarie 2022, șoferul trebuie să introducă, de asemenea, simbolul țării în care intră după ce a trecut o frontieră a unui stat membru și a Regatului Unit la începutul primei opriri a șoferului în acel stat membru sau în Regatul Unit. Prima oprire se face la cel mai apropiat loc posibil, la frontieră sau după aceasta. În cazul în care trecerea frontierei are loc pe feribot sau tren, conducătorul auto trebuie să introducă simbolul țării în portul sau stația de sosire. Orice stat membru sau Regatul Unit le poate solicita șoferilor să adauge simbolului țării o serie de specificații geografice mai detaliate, cu condiția ca fiecare parte să notifice în prealabil celalaltă parte cu privire la acestea.

O companie sârbă de transport  a plătit o amendă de 6.000 de euro după un control efectuat la mijlocul lui noiembrie de o patrulă a poliției locale din Cremona, specializată în transportul rutier. Camionul a fost oprit pentru un control de rutină pe șoseaua de centură a orașului, chiar în momentul în care intra pe autostradă cu o încărcătură de cupru. În timpul verificării, agenții au descoperit un emulator AdBlue, încălcare care implică în mod obișnuit o penalitate de aproximativ 500 de euro, la care se adaugă obligația de a efectua o inspecție completă a vehiculului după scoaterea emulatorului.

Însă pedeapsa pentru transportatorul sârb este mult mai mare, deoarece agenții au găsit și alte nereguli grave. Camionul era echipat cu un tahograf analog, când ar fi trebuit să aibă unul digital, și, în plus, transportatorul nu deținea documentele pentru a efectua un transport internațional. La final, agenții au acordat o amendă de 6.000 de euro, sumă pe care compania de transport a achitat-o deja.