De cativa ani incoace, cu precadere in transport, dar si in depozitare si servicii cu valoare adaugata, companiile resimt tot mai mult presiunea pe tot ce inseamna pret. Pe langa asta, sa nu uitam ca anul trecut salariul mediu net a inregistrat cea mai mare crestere din ultimul deceniu, de 15% fata de 2018, dupa cum au aratat datele publicate de Institutul National de Statistica, deci costurile cu forta de munca au crescut si ele. Daca la aceste doua variabile mai adaugam si diversele investitii in echipamente sau chiar depozite, in special cele destinate productiei si retailului alimentar, scaderea profitului este explicabila. Pentru ca da, 2019 a fost un an in care primele 500 de companii au realizat un profit de 81,7 milioane de euro, in scadere cu 3,42 milioane de euro fata de perioada similara din 2018. Daca ne raportam la cele mai profitabile companii, Schenker Logistics Romania inregistreaza o premiera, fiind si aici pe primul loc, cu o evolutie de 35% fata de 2018, pentru un total de putin peste 4 milioane de euro, locul al doilea fiind ocupat de subsidiara locala a expeditorului elvetian Kuehne + Nagel, care inregistreaza un plus ceva mai consistent, de 63%, dar plecand de la un profit mai mic in 2018 si ajungand, astfel, in 2019, la 2,7 milioane de euro. Podiumul este intregit de o alta multinationala, Karl Heinz Dietrich International Exped, si ea in crestere exponentiala a profitului, cu 77% mai mult decat in perioada similara din 2018, valoarea absoluta fiind insa mai mica, 2,5 milioane de euro, dupa cativa ani de investitii si amortizari ai investitiilor in noi capacitati de depozitare.
In tot cazul, primele 50 de companii au realizat impreuna un profit de 50,2 milioane de euro, adica 30,7% din total 500, care au realizat impreuna 2,55 miliarde de euro, in timp ce Top 100 detine 77,2% din profit, pentru un total de 63,1 milioane de euro. Cu alte cuvinte, primelor 100 de companii le revine o medie a profitului de 631.451 de euro/companie, iar urmatoarele 400 impart un profit mediu de 46.691 de euro/companie.
Sursa foto: turdanews.net/
Rezultatele financiare ale primelor 500 de companii de logistica din Romania vor fi prezentate si in acest an in catalogul TOP Romanian Transport & Logistics Operators 2020, care va aparea in noiembrie. Pana atunci insa, va prezentam situatia cifrelor globale ale firmelor care dicteaza aceasta piata si care, in 2019, au realizat o cifra de afaceri totala de circa 2,5 miliarde de euro, in crestere usoara (+61 de milioane de euro) fata de 2018.
Cea mai mare pondere, 82% din cifra totala, o au primele 100 de companii, care au avut afaceri de circa 2,1 miliarde de euro in urma cu un an, similar cu ce s-a intamplat in 2018, diferenta fiind de doar 4%, adica 82,4 de milioane de euro in favoarea lui 2019. La o privire si mai atenta, primele 10 companii de logistica au inregistrat afaceri de circa 1 miliard de euro (938 mil. euro, circa 37% din totalul TOP 500).
Primele doua pozitii sunt ocupate de doi distribuitori – Aquila Part Prod Com (198 de milioane de euro) si Havi Logistics (140 de milioane de euro) – ale caror cifre de afaceri sunt influentate de comercializarea produselor distribuite.
Daca facem abstractie de cele doua companii de distributie, pe primul loc in randul companiilor de logistica si expeditii regasim aceeasi companie-lider al pietei de peste 10 ani – Schenker Logistics Romania – care in 2019 a inregistrat o usoara scadere, sub 1%, asta pentru ca segmentul de automotive, unde activeaza cu o buna parte din afaceri, se afla pe un trend descrescator incepand din a doua jumatate a lui 2019. Iar cifrele vor fi, cel mai probabil, si mai mici la finalul anului 2020, mai ales ca intreg sectorul auto a fost pus la pamant in primele 6 luni, cu precadere din cauza pandemiei COVID-19.
Imediat dupa Schenker se afla Transmec, in crestere cu 8% fata de 2018, ajungand la o cifra totala de 92 de milioane de euro, in timp ce locurile al cincilea si al saselea sunt ocupate in ordine de Gefco Romania si Gebruder Weiss, care au contabilizat 79,5 milioane de euro, respectiv 67,4 milioane de euro. In cazul Gefco, acolo unde, exact ca si in cazul Schenker, ponderea cea mai importanta o detine sectorul auto, constatam o scadere de 5%, in timp ce in cazul GebruderWeiss cifra de afaceri a crescut in 2019 cu 8%, in principal datorita unui client major din domeniul mobilei.
Topul primelor zece companii de logistica este completat de DSV Solutions, activa cu precadere in zona de retail, iar anul trecut, in special pe final, a crescut consumul de echipamente IT&C si FMCG (produse care nu necesita temperatura controlata), care a inregistrat un plus de 7%, pentru o cifra totala de 64,5% milioane de euro.
Pe ultimele trei locuri se situeaza, in ordine, Kuehne+Nagel, care a inregistrat si cea mai dinamica crestere din Top 10, +23%, pana la 64,1 milioane de euro, Yusen Logistics, fosta Tibbett Logistics, care si-a crescut activitatea de transport containere frigo, dar si in zona de depozitare cu temperatura si distributie de proximitate, pentru aproximativ 55 de milioane de euro (+12%), si Quehenberger Logistics Rou, care a inregistrat si cea mai dinamica scadere, de 12%, pentru un total de 47,9 de milioane de euro, in principal din cauza renuntarii la propriul parc auto, care îi aducea pierderi, si implicit a veniturilor din activitatea de transport, in 2019 ocupandu-se exclusiv de expeditii si logistica.
O analiza completa a TOP 500 companii de expeditii si logistica puteti citi in editia de septembrie a revistei Logistica.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit