Fenomenul furtului de identitate şi furtului sub identitate falsă de transportator se extinde rapid în toată Europa, inclusiv în Marea Britanie, provocând pierderi majore companiilor de logistică. O investigație BBC publicată la 17 noiembrie 2025 arată că furturile de mărfuri realizate prin intermediul unor firme de transport fictive au ajuns anul acesta la pagube de aproximativ 111 milioane de lire sterline, în creștere semnificativă față de 68 de milioane în 2023. Creșterea bruscă evidențiază o trecere de la cazuri izolate la o activitate infracțională organizată, bine coordonată și extrem de adaptată modului de funcționare al lanțurilor logistice moderne.
Despre metodele folosite am mai vorbit cu nenumărate ocazii: metoda cumpărării de firme existente, cu un istoric bun, în numele cărora dau „tunuri” şi dispar rapid ulterior sau folosirea de identități furate pe platformele de tranzacţionare de curse de transport sau, şi mai premeditat, folosirea de acționari fictivi sau persoane decedate, regularizarea de documente şi efortul creării unei imagini impecabilă pentru verificările preliminare după care se oferă drept subcontractori companiilor de expediţii consacrate. După ce obțin încărcătura, camionul dispare împreună cu marfa, fără a mai putea fi urmărit.
Un caz concret prezentat de BBC implică o rețea de cinci firme britanice de transport, achiziționate în 2025 cu datele bancare și personale ale unui șofer român decedat cu câteva luni înainte. Una dintre aceste firme a fost selectată de un operator real din Midlands pe baza unei polițe de asigurare valide, a unor licențe aparent autentice și a documentelor conforme. Camionul trimis la încărcare — cu plăcuțe de înmatriculare false — a preluat marfa de bricolaj în valoare de 75.000 de lire sterline și a dispărut imediat după plecare, fără a mai putea fi localizat.
Cercetările arată și un nivel ridicat de manipulare a registrelor publice: foștii proprietari ai companiilor nu au avut contact cu titularul formal al tranzacției, ci cu un intermediar prezentat sub numele „Benny”. Analiza realizată de BBC a registrului Companies House a scos la iveală o suprapunere clară între numerele de telefon folosite la achiziția firmelor și cele folosite ulterior în operațiunea de sustragere a mărfurilor.
O amenințare sistemică: furturi organizate, atacuri directe și vulnerabilitate crescută în logistică
Potrivit National Police Chiefs’ Council, fenomenul capătă proporții, devine mai organizat, mai profesionist și necesită cooperare mai strânsă între poliție, companii de logistică și firme de transport. Ancheta din Midlands este doar o parte a unui lanț de incidente semnalate pe teritoriul britanic, iar modul de operare reproduce scheme detectate deja de Europol în Europa continentală: preluarea unor firme aproape falimentare de către grupări criminale, exploatarea acestora pentru obținerea de mărfuri, apoi dispariția totală a firmei și a persoanelor implicate.
În paralel, BBC documentează o creștere a metodelor tradiționale de furt de marfă, prin tăierea prelatelor în parcări,spargeri în depozite, atacuri asupra camioanelor blocate în trafic sau chiar sustragerea semiremorcilor întregi.
Șoferii intervievați declară că incidentele de tăiere a prelatelor sunt aproape zilnice în anumite regiuni, mărfurile preferate fiind cele care se revând cel mai uşor: hainele, electronicele şi băuturile alcoolice.
Asociația Road Haulage Association confirmă că numărul sesizărilor zilnice de fraude și furturi este în creștere constantă, iar tehnicile infractorilor devin mai precise și mai bine coordonate. Directorul organizației, Richard Smith, avertizează că transportul rutier din Marea Britanie se confruntă cu o vulnerabilitate sistemică, combinând presiunea financiară asupra firmelor cu lipsa de personal și digitalizarea insuficientă a proceselor de verificare.
La rândul ei, poliția britanică — prin unitatea Opal, specializată în infracțiuni contra patrimoniului — a anunțat intensificarea operațiunilor de colectare de informații și urmărire a rețelelor criminale în 2026, pe fondul unui fenomen care riscă să se amplifice dacă nu sunt implementate măsuri coordonate între sectorul privat și autorități.
În acest context, Alpega a anunţat la Solutrans introducerea pentru clienţii noi ai Teleroute a metodei autentificării cu sistem de recunoaştere facială, sistem care va fi foarte curând extinsă la toţi membrii Teleroute şi ulterior şi la celelalte doua burse de transport din grup, din Romania (123cargo) şi Spania.
Dimensiunea pieței britanice o face o atractivă, chiar dacă ultimii doi ani au fost dificili, așa cum reiese dintr-o analiză realizată de Upply (The UK remains an attractive market for road transport). În 2019, ultimul an complet înainte de Brexit, industria de transport rutier din această țară s-a situat pe locul al cincilea în Europa, după Germania, Franța, Spania și Polonia, cu un total de 1.471 de milioane de tone și 160,8 miliarde de tone-kilometri, conform datelor Eurostat. De atunci probabil că și-a păstrat poziția, deși diferențele din metodele statistice fac compararea exactă dificilă.
Totuși, transportatorii rutieri britanici trec de doi ani printr-o perioadă dificilă, deoarece, ca și cei din UE, se confruntă cu o scădere a volumelor, după puternica recuperare post-Covid din 2021-2022.
În 2023, vehiculele de peste 3,5 t pentru transport de marfă înmatriculate în Marea Britanie au parcurs 16,9 miliarde de mile vehicul, în scădere cu 2,5% față de 2022 și cu 1,6% față de 2019. Traficul de camioane pe autostrăzi a ajuns la 8,1 miliarde de mile vehicul (48% din total), față de 7,6 pe drumurile principale A (45%) și 1,3 pe alte drumuri.
Activitatea internă reprezintă cea mai mare parte a activității transportatorilor rutieri britanici, cu 96,5% din total, iar potrivit Oficiului pentru Statistici Naționale din Regatul Unit (ONS) flota înmatriculată acolo a înregistrat un volum de activitate de 167 de miliarde de tone-kilometri în 2023 la intern, în scădere cu 5% față de anul anterior. Transportul rutier a avut o cotă de 81% din transportul de mărfuri de pe piața internă britanică, față de 12% transportul pe apă și 8% cel pe calea ferată.
Datele disponibile până în prezent pentru 2024 arată că scăderea începută în 2023 a continuat, iar la finalul celui de-al treilea trimestru a fost de 3% față de 2023, până la 165 de miliarde de tone-kilometri, în timp ce ca tonaj scăderea a fost de 5%, până la 1.552 de milioane de tone în 2023, și de 4%, până la 1.538 de milioane de tone, la sfârșitul lui septembrie 2024. Vehiculele grele pentru transport de marfă înmatriculate în Marea Britanie au acoperit 19 miliarde de tone-kilometri, cu 3% mai puțin decât în 2022.
Scăderea a fost și mai mare la transport internațional: cu 12,4% în 2023 față de 2022, până la 5,7 milioane de tone, și cu 30% față de media dintre 2015 și 2019. Fenomenul este evident pentru exporturile din Regatul Unit către Europa, dar și cealaltă direcție a fost afectată. În ultimii 20 de ani, cantitatea de bunuri transportate de camioanele grele înregistrate în Regatul Unit a fost în general în scădere atât pentru importuri, cât și pentru exporturi. Utilitarele grele înmatriculate în Regatul Unit importă de obicei mai multe bunuri decât exportă, iar în 2023 prăpastia dintre cele două a crescut de la 0,4 milioane de tone în 2022 la 0,7, conform institutului național de statistică. Iar față de media din 2015-2019 declinul tonajului transportat de vehiculele grele britanice este de 35% pentru exporturi și de 24% pentru importuri.
Cele mai importante cinci țări din/în care vehiculele înmatriculate în Regatul Unit au importat/exportat bunuri au rămas cam aceleași în timp, urmând în mare parte o logică geografică: Franța și Belgia conduc atât la importuri, cât și la exporturi, dar flota britanică a pierdut teren după Brexit, astfel că în 2023 Italia a luat locul al cincilea de la Irlanda în ceea ce privește importurile. Celelalte două țări cu care schimburile comerciale sunt puternice sunt Germania și Olanda.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit