Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Desi Marea Britanie va iesi din Uniunea Europeana la 31 octombrie 2019, operatorii de transport comunitari nu vor avea nevoie de certificate CEMT pentru a intra pe teritoriul britanic dupa aceasta data. Anuntul a fost facut de reprezentantii Her Majesty’s Revenue & Customs Brexit Border Delivery Group, in cadrul evenimentului „Industry Day – Romania“, organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucuresti. De asemenea, se vor mentine aceleasi drepturi/reguli pentru operatorii de transport marfa si calatori, inclusiv in privinta cabotajului. Toate vehiculele care vor circula catre Marea Britanie vor trebui sa detina insa Carte Verde sau alte forme de asigurare. Daca sunt incheiate polite de asigurare diferite pentru camion si remorca, atunci trebuie prezentate amandoua.

In cazul unui Brexit fara acord, agentii economici care au schimburi comerciale cu regatul Unit trebuie sa se pregateasca in vederea indeplinirii tuturor procedurilor vamale care se aplica in cazul importurilor/exporturilor cu oricare alt stat non-UE. De asemenea, operatorii de transport trebuie sa se asigure ca au toate documentele necesare pentru controlul vamal, pentru a nu se crea blocaje in punctele de trecere ale frontierei.

Guvernul Marii Britanii a anuntat ca va recunoaste permisele de conducere europene, certificarele CPC si licenta de transport europeana si dupa iesirea Marii britanii din Uniunea Europeana, la 31 octombrie 2019. Uniunea Europeana, pe de alta parte, a comunicat faptul ca certificatul de formare profesionala continua (CPC) obtinut in Marea Britanie nu va mai fi recunoscut la angajare in statele membre, astfel ca este recomandat ca soferii care doresc sa poata lucra in UE dupa 1 noiembrie a.c. sa-si preschimbe CPC-ul inainte de data Brexit-ului.

Romanii angajati in Regatul Unit vor trebui sa se inregistreze pentru a primi drept de munca in aceasta tara dupa 1 noiembrie a.c. Procedura este deja functionala, iar termenul limita este de un an din momentul Brexit-ului.