Ad
Ad
Ad

Premium Trailers Store, importatorul Kässbohrer în România, a încheiat anul trecut foarte bine, așa cum apreciază directorul general Eugen Stan, cu livrări de circa 140 de unități, cele mai multe vehicule specializate. În topul vânzărilor se află cisternele, atât pentru produse petroliere, cât și pentru bitum, trailerele, platformele, basculantele și modelele silo.

Aceste rezultate plasează firma românească în Top 5 dealeri Kässbohrer din Europa.

Eugen Stan declară că a avut așteptări mari de la 2024, dar că vânzările de vehicule comerciale au fost influențate negativ de incertitudinea de pe piață, de instabilitatea politică și de costurile mari de finanțare. Clienții cu bonitate ridicată au găsit întotdeauna finanțare, însă costurile au reprezentat o piedică importantă în calea investițiilor.

Compania a vândut cisterne către 90% dintre transportatorii specializați în mărfuri ADR din România, „iar reacția lor este foarte bună. Avantajele noastre față de alți producători sunt termenul scurt de livrare, prețul competitiv și calitatea premium.“

Pentru construcții s-au livrat și trailere – „segment unde avem o cotă de piață de circa 50%“ – și basculante, atât la clienți tradiționali, cât și la clienți noi. În ceea ce privește tipurile de vehicule pe care le vinde cu precădere Premium Trailers Store, transportatorii care le folosesc nu se supun încă obligației de a depune declarație de sustenabilitate, deci nu au existat solicitări pentru opțiuni care să scadă emisiile poluante.

Compania nu prea a fost prezentă în 2024 pe segmentul de transport de mărfuri generale, din cauza presiunii pe preț, ci a livrat doar câteva semiremorci cu prelată. În ceea ce privește gradul de adaptare la mai multe tipuri de mărfuri, Eugen Stan subliniază faptul că flexibilitatea este una dintre cerințele cel mai des întâlnite ale clienților, „dar noi oferim în mare măsură produse de nișă și poate doar la trailere se caută «one fits all», lucru mai greu de realizat“.

Premium Trailers Store a avut și cereri de trade-in, dar, neavând un departament specializat în vânzare de vehicule second-hand, doar a facilitat ocazional astfel de achiziții pentru clienți interesați.

Compania a livrat în 2024 și câteva flote către Active Group Management (10 basculante), Guven Asfalt (10+10 cisterne), Transpeco (10 cisterne) sau către alte firme care au comandat câte cinci unități.

Și în cazul Premium Trailers Store se remarcă o creștere a cererii de vehicule pentru intermodal, fiind livrate deja până acum circa 200 de cutii mobile către Filip SRL și Routier.

Compania se ocupă și de furnizarea de piese de schimb Kässbohrer, doar atunci când primește solicitări, și în rest vehiculele sunt echipate cu axe BPW, sisteme de frânare Wabco sau Knorr-Bremse, instalație electrică Aspock și hidraulică Hyva, pentru care se găsesc piese la toți furnizorii specializați. Iar pentru service există parteneriate cu firme din București (în două locații), Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Piatra-Neamț, Suceava, Iași, Constanța și Galați și pot fi colaborări punctuale cu orice service pentru a rezolva o problemă.

În ceea ce privește noul an, „suntem optimiști, deoarece cunoaștem piața, fabrica ne susține cu vehicule și prețuri competitive și avem o rețea de vânzători în toată țara“.

CTE Trailers a livrat în 2024 în România 780 de semiremorci Krone noi, cu 20-25% mai puține decât în 2023, în concordanță cu așteptările inițiale.

Cele mai bine vândute au fost modelele cu prelată, cu aproximativ 720 de unități, urmate la mare distanță de cele frigorifice, care au atins 30 de unități. Chiar dacă și în segmentul frigorific s-a înregistrat o scădere, compania a reușit să-și păstreze cota, pe fondul unei scăderi generale mai accentuate a pieței.

În Bulgaria, unde CTE Trailers este dealer oficial Krone din august 2023, scăderea generală a fost mai pronunțată, cu 40-45%, dar compania a raportat o creștere a vânzărilor și chiar a semnat cel mai mare contract din istoria sa, pentru livrarea a 800 de semiremorci Krone huckepack, dintre care 150 au fost deja livrate.

Dintre prelate, cele mai solicitate au fost cele standard, în timp ce modelul Mega clasic, cu înălțime interioară de 3 m și conceput în special pentru sectorul automotive, a înregistrat o scădere a cererii.

Această tendință este legată de diminuarea volumelor de transport în industria auto, în special pentru versiunea care necesită autotractor cu șa joasă de cuplare și care este oferită cu certificare Daimler sau pentru transportul de anvelope. Pe de altă parte, prelatele Mega cu axe și anvelope standard, care oferă mai multă flexibilitate în utilizare și reprezintă un avantaj important în perioade dificile, și-au menținut ponderea pe piață.

Prelatele huckepack pentru transport intermodal au înregistrat o creștere constantă a cererii în ultimii 2-3 ani.

Cererea pentru dubele închise Dry Liner a crescut semnificativ în contextul în care siguranța pe autostrăzile europene a devenit tot mai problematică, din cauza furturilor și fraudelor tot mai numeroase. Acest model este preferat în special de clienții din estul României și din Republica Moldova, care efectuează frecvent transporturi pentru Amazon, inclusiv produse de valoare mare. Totodată, a crescut cererea pentru sisteme de siguranță destinate blocării ușilor din spate ale prelatelor și pentru emiterea de alerte în caz de infracțiuni.