Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mărcile Volkswagen, Skoda, Seat/Cupra și Volkswagen Vehicule Comerciale au înregistrat o creștere semnificativă a veniturilor din vânzări (+5,0%) în prima jumătate a lui 2025, ajungând la aproximativ 72,5 miliarde de euro, într-un context dificil de piață. În ciuda impactului negativ al tarifelor de import din SUA, profitul operațional al activității de bază a grupului a crescut la 3,46 miliarde de euro. Factorii cheie ai acestui rezultat solid au inclus reînnoirea gamei de produse, îmbunătățirea gradului de utilizare a capacității de producție la fabrici, reducerea costurilor de producție, precum și continuarea măsurilor de restructurare convenite.

„În prima jumătate a anului, plină de provocări, am demonstrat că valorificăm pe deplin potențialul de bază al grupului nostru de mărci. Noile modele au avut un ecou excelent pe piață, iar creșterea eficienței producției a avut un impact pozitiv semnificativ. Suntem pe drumul cel bun și trebuie să continuăm să avansăm în mod constant. În același timp, promovăm cu fermitate planul de îmbunătățire a performanței și investim în domenii orientate spre viitor, precum scurtarea ciclului de inovare, tehnologia bateriilor și calitatea software-ului. Următoarea măsură importantă va fi familia noastră de mașini electrice urbane, care va face mobilitatea entry-level mai atractivă și mai rentabilă în Europa.”

„Am înregistrat progrese în ceea ce privește eficiența costurilor. De la începutul acestui an, costurile fabricilor au scăzut, ceea ce demonstrează efecte pozitive ale inițiativelor noastre de optimizare a costurilor. Acest progres se datorează unei implementări operaționale riguroase.”

„Măsurile specifice pe care le luăm în prezent contribuie la simplificarea proceselor noastre de producție și la îmbunătățirea utilizării capacității fabricilor noastre. Această tendință pozitivă confirmă angajamentul nostru ferm față de implementarea cu succes a măsurilor de restructurare deja inițiate și pune bazele pentru o rentabilitate durabilă și stabilitate financiară.

Volkswagen Passenger Cars a generat livrări mai mari cu 4,6%

Marca Volkswagen Passenger Cars (exclusiv piața din China) a înregistrat vânzări stabile de 1.521.278 de unități. Deși marca Volkswagen a reușit să crească livrările cu 4,6% în prima jumătate a anului, ca urmare a creșterii vânzărilor modelelor ID. 3, ID. 4, Polo, Tiguan și T-Cross, precum și a lansării cu succes pe piață a modelului Tayron, vânzările totale de unități s-au situat la nivelul anului precedent, ca urmare a producției mai mici de terți în cadrul Grupului Volkswagen.

Veniturile din vânzări au atins 43,45 miliarde de euro, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul operațional a crescut cu 20,3%, ajungând la 1,1 miliarde de euro. Marca Volkswagen a optimizat structura costurilor prin implementarea continuă a măsurilor de eficientizare convenite la finalul anului trecut. În comparație cu marja de profit operațional de 2,2% din aceeași perioadă a anului trecut, marja de profit operațional a crescut în acest trimestru la 2,5%. Eliminând impactul acestor factori neoperaționali, marca Volkswagen a înregistrat performanțe mai puternice, în conformitate cu obiectivele stabilite pentru întregul an.

Škoda Auto și-a consolidat succesul anului financiar 2024, fiind cel mai bun an din istoria sa

În primele șase luni ale anului, Škoda Auto și-a crescut livrările globale cu 13,6%, la 509.400 de vehicule și a devenit a treia cea mai bine vândută marcă de autoturisme din Europa. Cererea puternică de modele electrice și hibride plug-in a jucat un rol cheie în această dezvoltare. Aproape fiecare a patra Škoda vândută în Europa (22,8%) a fost echipată cu un grup motopropulsor electrificat. Cifrele puternice din vânzări se reflectă și în rezultatele financiare ale companiei. Veniturile din vânzări au crescut la 15,07 miliarde de euro (+10,4%), iar rezultatul operațional a ajuns la 1,285 miliarde de euro (+11,8%), cu o marjă operațională stabilă de 8,5% – și datorită implementării consecvente a programului Next Level Efficiency.

Seat/Cupra s-a majorat cu 1,7% comparativ cu 2024

Cu 302.600 de vehicule livrate în prima jumătate a lui 2025, Seat/Cupra a înregistrat o creștere de 1,7% față de anul precedent. În același timp, veniturile din vânzări au scăzut ușor cu 2%, până la 7,6 miliarde de euro. Rezultatul operațional a scăzut, de asemenea, comparativ cu nivelul anului precedent, la 38 de milioane de euro, ca urmare a modificărilor mixului de vânzări, a tarifelor de import din UE pentru CUPRA Tavascan produs în China, a creșterii costurilor materialelor și a concurenței mai dure pe piețele cheie.

Vânzările VWN au crescut cu 7,6% în prima jumătate a anului

Volkswagen Vehicule Comerciale (VWN) și-a majorat veniturile din vânzări cu 7,6%, la 8,70 miliarde de euro în prima jumătate a lui 2025, în ciuda unei ușoare scăderi de 3% a vânzărilor de unități în raport cu valoarea comparabilă a anului precedent. În al doilea trimestru, brandul și-a îmbunătățit semnificativ cifrele cheie: rezultatul operațional, vânzările unitare, livrările și veniturile din vânzări au fost semnificativ peste nivelul din primul trimestru al lui 2025. Vânzările de unități ale ID. Buzz au avut o creștere de aproape 70% față de prima jumătate a lui 2024, inclusiv variantele ID. Buzz Cargo, LWB, GTX și Pure.

Comenzile primite pentru ID. Buzz au crescut, de asemenea,  la 42% peste nivelul anului precedent. În al doilea trimestru, rezultatul operațional a evoluat pozitiv. După 37 de milioane de euro în primul trimestru, VWN a înregistrat un rezultat operațional de 170 de milioane de euro în perioada aprilie-iunie. Rezultatul operațional cumulat pentru prima jumătate a anului a fost, prin urmare, de 207 milioane de euro. Marja operațională s-a îmbunătățit în consecință, de la 0,9% în primul trimestru la 2,4% după șase luni. Cu toate acestea, cifra este încă mai mică decât marja operațională pentru prima jumătate a lui 2024. Principalele motive sunt introducerea unei noi generații de modele T, o piață în general dificilă și, în unele cazuri, în scădere pentru vehiculele utilitare ușoare și prevederile legate de reglementările privind flotele de CO₂ din Europa.

Noul Volkswagen Transport Furgon poate fi comandat de astăzi și în România. Prețul de pornire este 32.038 de euro + TVA pentru T7 Furgon KR 2.0 TDI 81 kW, cu cutie manuală de viteze cu șase trepte. În primul trimestru al anului viitor se va da startul vânzărilor și pentru variantele Furgon Plus (cu până la șase locuri) și pentru Kombi, inclusiv pentru versiunile cu propulsie electrică și baterii.

În ceea ce privește modelul Volkswagen Caravelle, vânzările se așteaptă să înceapă la finele acestui an.

Volkswagen Vehicule Comerciale oferă noul Transporter ca panel-van, van Plus (cabină cu două rânduri de scaune și zonă cargo, pentru transportul combinat de mărfuri și pasageri), Kombi (pentru transportul de pasageri) și cu cabină dublă (platformă cu ampatament lung). Versiunile Kombi și van sunt disponibile opțional cu acoperiș înalt și ampatament extins.

Modelul Caravelle, cu nouă locuri, reprezintă o variantă mai exclusivistă, fiind dezvoltat special pentru transportul comercial de pasageri. Vehiculul va fi oferit ca versiune entry-level, cu o specificație de echipare medie, sau ca versiune de vârf (Style), precum și cu ampatament extins.

Pe lângă cele mai recente motoare turbodiesel (TDI), ambele modele – Transporter și Caravelle – vor fi disponibile atât cu propulsie hibrid plug-in, cât și complet electrică. Sunt disponibile, așadar, trei opțiuni diferite de putere ale motorului TDI: 81 kW (110 CP), 110 kW (150 CP) și 125 kW (170 CP). Noul sistem de propulsie hibrid plug-in (eHybrid) cu o putere a sistemului de 171 kW (232 CP) poate fi de asemenea comandat, iar trei variante electrice cu puteri de 100, 160 și 210 kW și o capacitate netă a bateriei de 64 kWh vor urma în curând. În plus, va exista o versiune electrică cu putere redusă și o baterie mai mică pentru livrările urbane.

Modelele TDI și eHybrid vor fi dotate cu tracțiune față, iar sistemul de tracțiune integrală 4MOTION este disponibil opțional pentru versiunile TDI începând de la 150 CP. Modelele complet electrice vor avea tracțiune spate, iar o versiune cu tracțiune integrală este anunțată pentru o dată ulterioară. Vehiculul TDI de 170 CP este echipat standard cu o cutie de viteze automată cu opt trepte, care este disponibilă opțional și pentru modelul cu motor de 150 CP și echipează standard variantele plug-in hybrid și electrice.

Noul Transporter are 5.050 mm lungime (un plus de 146 mm comparativ cu T6.1). Ampatamentul standard a fost extins cu 97 mm, până la 3.100 mm, iar un ampatament prelungit cu 400 mm va fi disponibil opțional (lungime totală de 5.450 mm). La 2.032 mm, lățimea exterioară a Transporterului a crescut cu 128 mm față de predecesorii săi (fără oglinzi exterioare). Distanța maximă între roților a fost mărită cu 148 mm, până la 1.392 mm, ceea ce facilitează încărcarea europaleților. Lungimea compartimentului de marfă pentru Transporter cu ampatament normal este de 2.602 mm, iar în cazul modelului cu ampatament extins ajunge la 3.002 mm.

Datorită lungimii, lățimii și ampatamentului crescute, Volkswagen Vehicule Comerciale a reușit să mărească semnificativ capacitatea de încărcare a noului Transporter, cel mai mare volum de depozitare al versiunilor cu ampatament normal fiind acum de 5,8 m3. În cazul modelelor cu ampatament lung și acoperiș înalt, volumul de depozitare crește până la 9 m3. De precizat că Transporter poate fi echipat cu până la șase locuri în habitaclu și diferite compartimente despărțitoare.

Volkswagen Commercial Vehicles a extins pachetul de echipamente standard pentru noile sale modele Transporter, incluzând faruri LED, blocuri de lumini din spate pe LED, frână de parcare electronică cu funcție Auto Hold, instrumente digitale de 12 inchi (Digital Cockpit), sistem de infotainment (inclusiv DAB+, Apple CarPlay, Android Auto, servicii online și Ecran tactil de 13 inchi), volan multifuncțional, sistemul Keyless Start, senzor de ploaie, Lane Assist, frânare de urgență autonomă și afișaj dinamic pentru semne rutiere.

Furgoneta este echipată standard cu perete despărțitor, în timp ce Kombi – echipat cu geamuri în spate – dispune de trei scaune individuale pe al doilea rând și sistem audio cu șase difuzoare în loc de patru.