Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Flota globală de camioane electrice Volvo a atins peste 250 de milioane de kilometri de la lansarea primelor sale modele electrice în 2019 până în prezent, reprezentând echivalentul a aproximativ 6.200 de înconjururi ale lumii. Astfel, Volvo a devenit lider în segmentul camioanelor electrice, cu peste 5.700 de vehicule livrate clienților din 50 de țări.

Camioanele reprezintă 5% din emisiile globale de CO₂ echivalente, iar camioanele electrice cu baterii sunt instrumente esențiale pentru reducerea amprentei climatice a transportului de mărfuri. Parcurgerea aceleiași distanțe cu camioane diesel ar fi consumat peste 78 de milioane de litri de motorină. Utilizarea camioanelor electrice a redus emisiile de dioxid de carbon la țeavă de eșapament cu aproximativ 213.000 de tone.

„Este extraordinar să vedem această evoluție și modul în care companiile de transport adoptă beneficiile camioanelor electrice în operațiunile lor zilnice. Aceste vehicule reduc emisiile și oferă șoferilor un mediu de lucru mai confortabil și mai silențios.”, a declarat Roger Alm, președintele Volvo Trucks.

„Totuși, știm cu toții că tranziția către electricitate se desfășoară mult prea lent. Lipsesc condițiile de piață care ar face ca decarbonizarea transporturilor să fie profitabilă pentru toate companiile de transport. Acest lucru trebuie să se schimbe dacă vrem să vedem mai multe camioane electrice pe șosele.”

Principalele piețe pentru camioanele electrice Volvo sunt Germania, Olanda, Norvegia, Suedia și Statele Unite. Gama de camioane electrice a companiei include opt modele care răspunde nevoilor variate de aplicații – de la distribuție urbană și gestionarea deșeurilor până la transport regional și construcții. În cei șase ani de electrificare, Volvo a acumulat o expertiză solidă în optimizarea utilizării energiei, în procesul de încărcare și în întreținerea camioanelor electrice. În 2026, compania intenționează să lanseze un camion electric greu cu o autonomie de până la 600 km cu o singură încărcare.

Modelele de camioane electrice Volvo disponibile sunt: Volvo FL Electric, FE Electric, FM Electric, FM Low Entry, FMX Electric, FH Electric, FH Aero Electric și VNR Electric.

Strategia de decarbonizare a Volvo Trucks include camioane electrice cu baterii și cu pile de combustie, precum și motoare cu ardere internă alimentate cu combustibili regenerabili – în special biogaz și hidrogen.

FL cu putere de 180 kW poate fi echipat cu 3 până la 6 baterii, având o capacitate de 280 până la 565 kWh, care asigură o autonomie de 280 km, respectiv 450 km

Odată cu lansarea unor baterii noi, mai puternice, pentru modelele sale FL și FE Electric, Volvo Trucks oferă o autonomie de până la 450 km cu o singură încărcare pentru FL de 16 t (în loc de 300 km) și de până la 275 km pentru FE de 26 t (în loc de 200 km), adică o capacitate energetică cu 42% mai mare.

Acest avans extinde gama de trasee și misiuni în zonele urbane și face ca FL și FE Electric să fie potrivite pentru colectarea deșeurilor și construcțiile urbane. Capacitatea mai mare a fiecărei baterii reduce, de asemenea, numărul de baterii necesare (care cântăresc 500 kg fiecare), ceea ce este benefic pentru sarcina utilă dacă este necesară o autonomie mai mică. FL poate fi echipat cu până la 6 baterii, dar 3 baterii pot fi suficiente pentru cursele scurte.

“Cu o autonomie de până la 450 km, camioanele noastre electrice sunt pregătite să înlocuiască întreaga flotă de camioane urbane diesel a clienților noștri. Volvo FL și FE Electric produc emisii și zgomot minime, ceea ce este în beneficiul climei, al șoferului și al tuturor celor care locuiesc și se deplasează în oraș”, a declarat Jessica Sandström, SVP Product Management la Volvo Trucks. “Pentru unii clienți este mai important să obțină o sarcină utilă suplimentară, decât să maximizeze autonomia. Lucrăm îndeaproape cu clienții noștri pentru a alege cea mai bună soluție.”

Prin înlocuirea unui autocamion diesel Volvo FL sau Volvo FE cu o versiune electrică care utilizează energie electrică ecologică pe un traseu tipic, se pot economisi aproximativ 30 de tone de CO2 în fiecare an.*

Echipate cu aceste noi baterii, Volvo FL și FE Electric pot fi comandate acum și livrate în toamna anului 2023. De când Volvo Trucks a început să producă camioane complet electrice în 2019, compania a vândut aproape 5.000 de camioane electrice în 40 de țări din întreaga lume. Obiectivul companiei este ca jumătate din vânzările totale de camioane la nivel global să fie electrice până în 2030.