Conform datelor DRPCIV, anul trecut s-au inmatriculat pentru prima data in Romania 6.609 autovehicule comerciale de peste 16 t, fata de 8.755 in 2016.
Dintre acestea, 6.439 sunt autoutilitare noi de peste 16 t, fata de 8.588 in 2016. Lider de piata este tot Mercedes-Benz, cu 1.364 de unitati, fata de 1.753 in 2016, urmat de MAN, cu 1.114, fata de 1.214, Volvo, cu 1.104/1.617, Scania, cu 939/1.098, DAF, cu 897/1.311, Iveco, 555/1.016, Renault Trucks, cu 366/549, Ford, cu 81/3, si Astra, cu 19 basculante, fata de 27 in 2016.
Din categoria autospecialelor de peste 16 t au fost inmatriculate 170 de unitati noi, in crestere cu trei unitati fata de 2016. Lider de piata este MAN, cu 37 de vehicule (34 in anul anterior). Il urmeaza Renault Trucks, cu 27 (31 in 2016), DAF, cu 25 (16 in 2016), Ford, cu 24 (niciuna in 2016), Kirchhoff, cu 24 de gunoiere (20 in 2016), Iveco, 18 (fata de 37 in anul anterior, cand a fost lider de piata la aceasta categorie), AB si BMC, cate 9, Mercedes, cu 5 (13 in 2016), Volvo, tot cu 5 (1 in 2016), Scania, cu 4 (6 in 2016), Liebherr, cu 3 macarale mobile, fata de 7 in 2016, si Sisu, cu 1 macara mobila, la fel ca in 2016.
Din toamna trecuta, 10 camioane Volvo special modificate s-au aflat in exploatare pe soselele din Suedia. Acestea sunt alimentate cu biodimetileter, un combustibil produs din biomasa, care reduce emisiile de carbon cu 95% comparativ cu motorina. Testele de exploatare au ajuns la jumatatea drumului, iar rezultatele de pana acum depasesc asteptarile.
„Am demonstrat atat faptul ca tehnologia functioneaza in realitate cand vine vorba de productia combustibilului si de circulatia camioanelor in trafic, cat si faptul ca infrastructura statiilor de alimentare functioneaza in diferite parti ale Suediei. Rezultatele testului dau sperante pentru viitor”, a declarat Lars Martensson, director pentru aspecte legate de mediu la Volvo Trucks.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit