Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Potrivit celor mai recente descoperiri, cele mai periculoase drumuri din Europa pentru șoferii de camion sunt în Bulgaria, Polonia și Republica Cehă, urmată de România.

Analiza drumurilor periculoase fac parte din cea mai recentă campanie „Autostrăzi periculoase în Europa”, realizată de furnizorul de plăți inteligente SNAP cu sediul în Marea Britanie. Pe baza unor analize a datelor din ultimii 10 ani (2012-2021), compania a obținut un clasament al gradului de risc al drumurilor din Europa pentru șoferii de camion. Totodată, a comparat ratele medii anuale ale accidentelor mortale în care sunt implicate camioanele cu rețeaua rutieră generală dintr-o anumită țară. Mai mult, a calculat ratingul de pericol pe baza ratei medii anuale a accidentelor mortale la 10.000 de mile (adică aproximativ 16.100 km) de drum. Cercetarea s-a bazat pe cele mai recente date furnizate de Oficiul Național de Statistică din Regatul Unit și de Comisia Europeană. Datele se referă la UE și la Regatul Unit.

Clasament pe țări cu cele mai multe decese ale șoferilor de camioane din ultimii 10 ani
1.            Bulgaria                369,7
2.            Polonia                185
3.            Republica Cehă     162,3
4.            România                162,1
5.            Lituania                155,4
6.            Germania                143,2
7.            Luxemburg                138
8.            Slovacia                121,1
9.            Regatul Unit                118,2
10.         Portugalia                118,2

Conform raportului, țara cu cel mai mare număr de accidente mortale de camioane pe an este Bulgaria, care are mai multe decât Polonia și Republica Cehă la un loc. 40% din totalul accidentelor mortale ale camioanelor în UE au loc în zonele rurale, ceea ce sugerează că dezvoltarea infrastructurii de siguranță rutieră trebuie extinsă și dincolo de autostrăzi.

Majoritatea șoferilor de camioane, în special, cei care conduc în Europa Centrală și de Est, vor fi obișnuiți să parcurgă distanțe extrem de lungi pe drumuri care le sunt mai puțin familiare. De cele mai multe ori nu se cunosc locurile cele mai sigure de parcare pentru a lua pauza de la condus. SNAP a dezvoltat aplicația Intruck, tocmai din acest motiv pentru a prezenta peste 5.000 de zone de parcare pentru camioane, concepute pentru a ghida șoferii către locuri destinate odihnei și relaxării, astfel încât aceștia să se poată concentra pe deplin asupra drumului care îi așteaptă.

Țările cu cele mai puține riscuri pentru șoferii de camion sunt Danemarca, Austria și Suedia. În concordanță cu constatările SNAP, Suedia are un record bun în materie de siguranță rutieră, după ce a introdus deja „Vision Zero” în 1997. Misiunea de a avea zero decese și răniri grave în accidente rutiere a fost susținută și de Organizația Națiunilor Unite, care a solicitat țărilor din întreaga lume să se angajeze să atingă acest obiectiv până în 2050. Cu toate acestea, pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să existe o îmbunătățire generală a siguranței rutiere în întreaga Europă.

Cele mai multe accidente au avut loc în timpul zilei, între orele 15:00 și 17:00. Cauzele coliziunilor și accidentelor de camion pe șosea au fost eroarea șoferului sau reacția slabă (49,12%), neatenția șoferului (25,19%) și aprecierea greșită a conducerii unui alt șofer (14,01%), imprudența (9,50%), vizibilitatea redusă (9,38%), controlul slab al vehiculului (8,83%), comportamentul sau lipsa de experiență a șoferului (8,49%), conducerea neatentă a unui șofer grăbit (6,74%), unghiul mort al vehiculului (6,25%). O analiză detaliată a scorului complet SNAP și o vizualizare a țărilor cu cele mai periculoase drumuri europene pot fi găsite pe https://snapacc.com/hazardous-highways.