Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

EXCLUSIV! Cand se da votul pe noul Pachet de Mobilitate

In acest moment exista mai multe grupuri parlamentare care se impotrivesc ca cele doua dosare respinse in data de 10 ianuarie in Comisia TRAN – detasarea si Regulamentul 561 – sa ajunga in plenul Parlamentului, insa decizia apartine Conferinta Presedintilor.

Formata din liderii grupurilor parlamentare din PE, aceasta se va intruni joi, 7 februarie, atunci cand va supune la vot soarta celor trei dosare. Nu totul este pierdut insa, pentru ca Romania are Presedintia Consiliului UE si astfel va avea un cuvant greu de spus la negocieri, putand refuza Trilog-ul, iar Pachetul de Mobilitate va ajunge pe masa noului Parlament.
In acest moment exista mai multe grupuri parlamentare care se impotrivesc ca cele doua dosare respinse in data de 10 ianuarie in Comisia TRAN – detasarea si Regulamentul 561 – sa ajunga in plenul Parlamentului. Ultima actiune impotriva a venit din partea a 11 europarlamentari – romani, bulgari, polonezi, unguri si letoni, care i-au trimis o scrisoare presedintelui PE, Antonio Tajani, invocand regulile de procedura ale Parlamentului si cerand ca decizia sa fie luata de Comisia pentru Afaceri Constitutionale (AFCO – autoritatea interpretativa a Regulilor de Procedura). „Am cerut ca aceasta procedura inventata, adica posibilitatea ca cele doua dosare respinse sa ajunga in plen, ceva ce nu s-a mai intamplat pana acum, sa fie dezbatuta in cadrul AFCO. In primul rand, ca imagine, inseamna ca votul din Comisie nu conteaza. Dupa toate regulile de procedura, cele doua dosare nu au ce sa caute in plen. Iar asta inseamna ca cel de-al treilea, raportul domnului Ismail Ertug privind accesul la profesie si la piata de transport, nu are nici el cum sa ajunga in Parlament, dat fiind faptul ca cele trei sunt venite la pachet“, a declarat, in exclusivitate pentru revista Tranzit, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PPE), membru in Comisia TRAN.
Cu toate acestea, presiunile sunt foarte mari, iar decizia se va lua joi, 7 februarie, in Conferinta Presedintilor, acolo unde liderii grupurilor parlamentare din PE, alaturi de presedintele Parlamentului, Antonio Tajani, vor decide ce se va intampla mai departe. Auspiciile nu sunt insa de bun augur, la ultima consultare in cadrul PPE decizia a fost favorabila, cu 14 voturi pentru la 11 impotriva, trimiterii tuturor celor trei dosare in plen, indiferent de votul din Comisie, decizie cu care liderul PPE, Manfred Weber, nu a fost de acord. „Weber, fiind liderul PPE, va merge in Conferinta, dar am vorbit recent cu el si nu era foarte incantat de aceasta decizie din interiorul partidului“, a mai spus Marian-Jean Marinescu.
Mai departe, daca pe 7 februarie se decide ca cele doua pachete sa se intoarca la Comisia TRAN, atunci propunerile pe pachetul legislativ sunt ca si ingropate, insa daca ajung in Parlament, rezultatul votului este imprevizibil, intrucat „opinia este foarte impartita intre grupuri. In PPE aproape jumatate cu jumatate, la socialisti la fel. Deci nu poti sa apreciezi foarte bine rezultatul votului, depinde cati sunt la vot, de unde sunt acestia.“ Rezultatul votului de joi si etapele care urmeaza deciziei vor fi analizate intr-un amplu material in numarul urmator al revistei TRANZIT.

Articole similare

Ad