Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Februarie 2021: rata șomajului a atins 3,35%

La sfârşitul lunii februarie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,35%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,01 pp şi mai mare cu 0,42 pp decât cea din luna februarie a anului 2020. Numărul total de şomeri la finele lunii februarie 2021 a fost de 293.461 de persoane, mai mare  cu 1.245 de  persoane faţă de cel înregistrat la finalul lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 99.547 au fost şomeri indemnizaţi şi 193.914 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 298 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 947 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii februarie se prezintă astfel:  96.867 şomeri provin din mediul urban şi 196.594 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 și 49 de ani (81.605), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50-55 de ani (58.907), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.418).

Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii februarie 2021 se prezintă sugestiv astfel: referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (27,25%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 27,79% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,09%.

Articole similare

Ad