Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fondatorul Nikola demisionează din funcția de președinte

În contextul în care start-up-ul Nikola este anchetat pentru fraudă de către arbitrul pieței financiare din SUA, Securities and Exchange Commision (SEC), Trevor Milton a renunțat la funcția de președinte executiv. Acesta va fi înlocuit de fostul vicepreședinte al GM, Steve Girsky, al cărui titlu va fi de președinte, a declarat compania într-un comunicat.

Recent, firma Hindenburg Research a pus sub semnul întrebării validitatea afirmațiilor lui Nikola cu privire la tehnologia vehiculelor electrice, acuzând producătorul american de „fraudă complicată, construită pe zeci de minciuni”. Startup-ul este acuzat că a afirmat că a dezvoltat tehnologii esențiale, precum cele pentru baterii și invertoare, când de fapt erau produse de alte companii. Acest lucru a atras atenția autorităților de reglementare financiară, iar fondatorul Nikola a anunțat că se va apăra de aceste „acuzații false” din afara companiei. “Nikola este și va fi mereu în sângele meu, însă accentul ar trebui pus pe companie și pe misiunea sa de schimbare a lumii, nu pe mine. Așadar, am luat decizia dificilă de a mă trage deoparte.”

Scandalul a izbucnit la scurt timp după ce Nikola a anunțat un parteneriat cu gigantul General Motors, potrivit căruia GM urma să dețină 11% din Nikola Motors și să construiască în fabricile sale pickup-ul Badger, dezvoltat de start-up

Articole similare

Ad