Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gala Tranzit 2022: peste 700 de participanți s-au bucurat de reîntâlnirea jucătorilor din industria transporturilor la Cluj

Gala Tranzit de pe 4 noiembrie de la Cluj a adus laolaltă 460 de jucători ai industriei de transport și logistică și reprezentanții a peste 50 de furnizori de camioane, produse petroliere, semiremorci, anvelope și furnizori de servicii de tot felul pentru firmele de transport.

Evenimentul a debutat cu un workshop care a avut în centru digitalizarea firmelor de transport, susținut de Axes Software, după care reprezentanți ai Inspecției Muncii, Euro Route Control, consultanți fiscali (Horga Consulting, KPMG), manageri cu experiență (Danor Ionescu – PallEx), Dragoș Gavrilescu (Design Thinking Society) și reprezentanți ai industriei (Roxana Ilie – UNTRR, Istvan Barta – Tracknamic), alături de reprezentanți ai Michelin, Shell și SmartDiesel DKV au oferit informații importante despre:

  • calculul diurnei neimpozabile pentru șoferi
  • cum trebuie întocmit un contract de muncă pentru a nu risca impozitarea diurnei
  • cum se aplică detașarea transnațională a șoferilor care fac transport internațional pe diferite piețe europene și cum se desfășoară primele controale (care sunt amenzile).
  • cum se controlează întoarcerea șoferilor  și întoarcerea camioanelor în țara de origine
  • cum se poate diferenția o firmă de transport de altele pe o piață fragmentată de transport precum cea a României, cu 40.000 de operatori de transport, din care peste 33.000 cu 1-5 camioane.

Toate subiectele discutate vor face subiectul unor articole dedicate care vor fi publicate în revista Tranzit de decembrie.

Atmosfera de sărbătoare a fost asigurată de cele 50 de companii prezente cu standuri primitoare, inovative, construite sub semnul respectului pentru clienții transportatori și al celebrării parteneriatelor.

Ziua de conferință s-a încheiat cu ceremonia de premiere a 15 companii de transport care au obținut rezultate financiare foarte bune în 2021. Emoția nominalizării pentru prima oară pentru unele dintre companii și bucuria reîntâlnirii în număr mare după Gala din 2021, desfășurată cu numai 330 de participanți, s-a consumat în petrecerea în care Smiley a ridicat în picioare sute de invitați.

Fotografii de la eveniment și filme de la fiecare moment al zilei vor fi încărcate în zilele care urmează pe pagina de eveniment.

Mulțumim tuturor pentru participare!

Articole similare

Ad