Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

GALA TRANZIT – Elitur Trans, Livio Dario și CTP Cluj-Napoca, câștigătorii premiilor de eficiență la transportul de călători

Revista Tranzit a premiat și în acest an eficiența în transportul de călători, în cadrul Galei organizate pe 17 octombrie la Cluj, la Grand Hotel Italia, locație devenită tradițională pentru cea mai importantă întâlnire a industriei de profil.

În desemnarea câștigătorilor am analizat datele financiare din anul fiscal încheiat (2023), respectiv cifra de afaceri a companiilor de transport, profitul obținut, activele deținute, dar și balanța dintre creanțe și datorii, toate prin raportare și la rezultatele obținute în 2022. Practic, evoluția de un an la altul a cântărit destul de mult, plus că au fost luați în calcul și alți indicatori financiari specifici, precum EBITDA, EBIT, profit operaţional, lichiditate curentă, venitul per angajat ş.a.

În cazul operatorilor privați am ales să păstrăm două categorii distincte de premii – transport național și internațional și respectiv curse de convenție – în funcție de segmentul principal de activitate.

Astfel, cel mai eficient operator în 2023 la categoria „Transport Național Curse de Convenție“ a fost desemnat Livio Dario. Transportatorul din Alba Iulia reușește să se claseze pe prima poziție pentru al doilea an consecutiv, convingând prin creșterea operațională seminificativă comparativ cu anul anterior (o cifră de afaceri cu 54% mai mare), dar și prin planul de business pe termen mediu și lung care prevede investiții în flota de vehicule și creșterea serviciilor oferite pentru clienți. Locul al doilea a revenit CDI Transport, care a încheiat 2023 cu cifre foarte bune pe toți indicatorii principali și care a crescut mult pe acest segment în ultimii ani, astfel că ponderea transportului de convenție a ajuns deja la jumătate din volumul de business. Premiul al treilea a revenit operatorului sibiuan Crăciun Trade, iar Continental Fast Line, din Argeș, a fost recompensat din nou cu o Mențiune pentru activitatea desfășurată în anul financiar încheiat.

Cel mai eficient operator în 2022 la categoria „Transport Național și Internațional de Pasageri“ a fost desemnat Elitur Trans, din Olt, care a înregistrat o creștere spectaculoasă în 2023 pe toți principalii indicatori, și-a sporit atât volumul de business, cât și profitabilitatea, și se dezvoltă pe un segment de piață cu multe provocări.  Premiul al II-lea a fost acordat Grup Atyc, din Dâmbovița, operatorul privat care deține cea mai mare flotă de transport din țară după STB. Grup Atyc și-a crescut în 2023 cifra de afaceri cu 25% față de anul anterior, având o variație pozitivă de la un an la altul atât la profit, cât și la active. Premiul al III-lea a revenit de această dată operatorului bistrițean Tabita Tour, care – așa cum a declarat și administratorul Ioan Sighiartău – traversează o perioadă de reinventare și de identificare a celor mai bune oportunități de business, pentru o revenire în forță în perioada următoare. Teșan Prest (Bihor) a primit Mențiunea acestei categorii de premii, iar Antares Transport (Vâlcea) și Teisa (Iași) au fost recompensați cu diplome de finaliști la această categorie, pentru rezultatele bune obținute în 2023.

Cel mai eficient operator de transport urban a fost și în acest an CTP Cluj-Napoca, urmat pe podium de RATBV (Premiul II) și CTP Iași (Premiul III), în timp ce Tursib și CT Bus, din Constanța, au primit diplome de finaliști. Este adevărat că la aceasta ultimă categorie contează mult și sprijinul pe care operatorii îl primesc de la administrațiile locale, dar, până la urmă, managementul ia deciziile cu banii pe care îi are la dispoziție. Așa că am ales să păstrăm și aici aceleași criterii de evaluare ca la transportul privat.

Felicitări tuturor!

Articole similare

Ad