În contextul depășirii semnificative a capacității spațiului de depozitare existent raportat la nevoia de depozitare a clienților din portofoliu, Gebrüder Weiss România a anunțat finalizarea lucrărilor și darea în folosință a noului spațiu logistic din Sibiu.
Potrivit Directorului General Gebrüder Weiss România, Viorel Leca, suma alocată a fost direcționată în extinderea depozitului logistic cu 2.250 mp și dotarea acestuia cu echipamentele necesare.
În 2010 a fost înființată filiala din Sibiu, în urma unei investiții de 1,2 milioane de euro, pe o suprafață de 2.000 mp pentru operațiuni de cross-docking. Spațiul de depozitare a fost extins în 2017 cu 2.500 mp și a ajuns spațiu de depozitare și cross-docking la 4.500 mp, fiind alocate fonduri de 3,2 milioane de euro.
„Odată cu noua extindere, hub-ul nostru din Sibiu ajunge la o suprafață de 6.500 mp, locația fiind 100% în proprietatea companiei. Aceasta nouă investiție ne va permite să deservim mai bine nevoile clienților actuali și vom putea da curs și noilor solicitări din partea celor potențiali”,
a precizat Viorel Leca.
Filiala din Sibiu oferă servicii complete de transport intern, internațional, soluții logistice și depozitare. Mai mult, reprezintă un hub logistic strategic pentru distribuția internă și pentru transportul bunurilor în Europa de Vest. Numai în 2021, sucursala a gestionat aproape 145.000 de transporturi, cumulând 135.000 tone.
În prezent, compania se concentrează pe consolidarea activității existente din Sibiu, pentru a ajunge în cel mai scurt timp la un grad de ocupare de 100%. Cu toate acestea, Gebrüder Weiss România ține cont de nevoile și de cerințele clienților pentru o nouă extindere a spațiului.
Mai mult, conducerea locală acordă o atenție și proiectului Lean Management, implementat în zona de depozit, având beneficii în eficientizarea proceselor, reducerea timpilor de operare și fluidizarea fluxului de mărfuri.
„Atingerea obiectivelor Lean a fost posibilă datorită nivelului ridicat de implicare, dedicare și profesionalism a echipei de proiect. Ne vom asigura că principiile 5S se vor aplica în continuare, inclusiv în locații noi”,
a adăugat Viorel Leca.
„O altă provocare pe care o întâmpinăm este atragerea de personal suplimentar pentru zona de depozit. În acest moment suntem în căutare de manipulanți și stivuitoriști, procesul de recrutare fiind unul în continuă desfășurare, care depinde și de volumul de marfă ce necesită manipulare”,
a completat reprezentantul companiei.