Ministrul german de interne a anunțat la începutul lui august că vor continua și după septembrie controalele din frontierele acestei țări, iar asociația olandeză de transport și logistică TLN se declară dezamăgită de decizie deoarece, la aproape un an de la introducerea lor, acum se raportează aproape zilnic întârzieri de 20-30 de minute la anumite puncte de trecere a graniței, și uneori chiar de o oră. Mai mult, întârzierile au devenit atât de obișnuite, încât multe companii olandeze din regiunea de frontieră preferă să facă un ocol decât să stea pe loc la graniță, deși astfel pierd timp și consumă mai mult combustibil. Dar tot li se pare o alternativă mai bună decât să se oprească la frontieră de fiecare dată.
TLN rămâne în legătură cu părțile interesate relevante și subliniază din nou importanța unei piețe interne europene funcționale, în care traficul de mărfuri să fie împiedicat cât mai puțin posibil. Iar dacă este necesar crede că ar trebui create așa-numitele coridoare verzi pentru camioane, în cazul în care perturbările vor fi și mai mari decât în prezent. În plus, asociația solicită o evaluare atentă a utilității și necesității măsurii de a prelungi controalele la frontierele Germaniei și o examinare a efectului real al acestora raportat la daunele pe care le provoacă transportatorilor olandezi.
**Sursă foto: TLN









