Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Grecia si Bulgaria raman principalele destinatii turistice ale romanilor operate cu autocarul

Thassos, Riviera Olimpului (Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori), Halkidiki si litoralul bulgaresc raman principalele destinatii turistice pentru romanii care aleg sa calatoreasca cu autocarul, potrivit charterbus.ro, prima platforma de rezervari online din Romania dedicata exclusiv transportului turistic in sistem charter.
Din punct de vedere al turistilor transportati de Corali Holidays si al rezervarilor de cazare, destinatia numarul 1 in ultimii 3 ani este insula Thassos. Pe locul 2 se afla fostul number one – Paralia Katerini – iar pe locul 3 Halkidiki – bratul Kasandra.
 

Pentru Bulgaria, cei mai multi turisti aleg Nisipurile de Aur, datorita proximitatii si varietatii ofertei de cazare. Urmeaza, ca numar de turisti, Sunny Beach si apoi Albena. „Circa doua treimi din turistii nostri opteaza pentru aceste destinatii, fie mergand an de an in acelasi loc, fie alternand destinatiile. In ceea ce priveste Bulgaria, circa 90% dintre turistii transportati pe cursele organizate de Corali vin de la agentii partenere care le-au rezervat acestora direct serviciile de cazare si au luat transport de la noi. Consideram aceasta o apreciere a profesionalismului nostru”, subliniaza Dumitru Luca, director general al Corali Holidays, unul dintre principalii touroperatori din Romania specializati pe curse charter cu autocarul.
Pentru Grecia, circa 60% dintre turisti aleg locatii tip studiouri si apartamente de vacanta (self catering) pe destinatiile principale, unde touroperatorul roman detine locatii in garantie. Tarifele pachetelor (cazare + transport) pe astfel de locatii variaza, in functie de sezon, intre 115 si 245 euro/persoana, minus reducerile de early booking aplicabile in functie de data rezervarii si care ajung pana la 30%, mai arata sursa citata. In ultimii ani s-au inmultit vacantele care se intind pe doua saptamani si apar tot mai frecvent chiar si cele de 3 saptamani.
Pentru Bulgaria, o pondere covarsitoare o au rezervarile pentru locatii care ofera servicii all inclusive iar hotelurile cele mai solicitate sunt cele de 4 stele. In comparatie cu Grecia insa, in ultimii ani se observa o tendinta de scurtare a vacantelor, durata medie a acestora fiind de 4-5 nopti. Acest lucru este posibil datorita frecventei curselor cu autocarul.
„Majoritatea plecarilor noastre se realizeaza, inca din 2004, din Brasov, via Ploiesti – Bucuresti. Printr-un bun parteneriat am creat o noua ruta, asigurand preluarea turistilor din Iasi – Bacau – Focsani – Buzau. De asemenea asiguram transferuri dinspre Pitesti si Constanta. Peste 70% dintre rezervari vin de la agentii mici, mari sau chiar foarte mari, care fie vand pachetele noastre, fie isi creeaza pachete proprii pe seama transportului operat de noi”, adauga Dumitru Luca.

Articole similare

Ad