Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

IAA Transportation 2024: Daimler Buses prezintă eCitaro K cu baterii în premieră mondială

Daimler Truck, unul dintre cei mai mari producători de vehicule comerciale din lume, și-a prezentat strategia către un transport durabil în pre-ziua deschiderii oficiale a târgului de vehicule comerciale IAA Transportation 2024, de la Hanovra. Așa cum era de așteptat, subiectele principale ale „Daimler Truck Media Night” au fost decarbonizarea și digitalizarea, în centrul atenției fiind portofoliul de vehicule cu zero emisii al constructorului german.

Pe segmentul transportului de călători, noutatea o reprezintă prezentarea în premieră mondială a autobuzului urban electric Mercedes-Benz eCitaro K, de 10,6 m lungime.

Vehiculul are un ampatament mai scurt cu 1,5 m, ceea ce îl face extrem de manevrabil. Cu o capacitate de până la 84 de pasageri, este totuși bine echipat și pentru sarcini mai mari de transport și poate fi configurat cu minimum patru și maximum șase baterii. În această ultimă variantă, eCitaro K oferă o autonomie de peste 300 de km în condiții favorabile, pe toată durata de viață a bateriei.

Alături de eCitaro K, Mercedes-Benz Tourismo Safety Coach va fi, de asemenea, expus în premieră la IAA, cu peste 15 sisteme de siguranță instalate la bord, în timp ce noua generație de autobuze interurbane este reprezentată de Setra MultiClass LE.

Till Oberwörder, CEO Daimler Buses, a declarat: „Conducem în mod activ transformarea către transportul de pasageri fără CO2. Noul eCitaro K crește la 5 portofoliul de autobuze urbane electrifice, permițând acoperirea tuturor aplicațiilor relevante în transportul public local. Pe lângă aceasta, oferim împreună cu filiala noastră Daimler Buses Solutions GmbH soluții la cheie pentru operarea unei flote de autobuze electrice urbane.”

Articole similare

Ad