Asociația profesională ČESMAD Slovacia anunță că guvernului Slovaciei intenționează, în urma unor „consultări dificile“, să reducă impozitele anuale pe autovehicule până la valorile minime permise de directiva europeană, deci în medie cu 300 de euro/vehicul/an, pentru a sprijini transportatorii nevoiți să investească în echiparea cu tahografe inteligente de generația a doua. Asociația explică faptul că, deși reducerea impozitului pare o compensație parțială pentru viitoarea creștere a taxelor de drum din această țară, în realitate ea a fost convenită pentru a ajuta operatorii să înlocuiască tahografele, așa cum cere regulamentul UE, până la sfârșitul lui 2024 sau până în august 2025.
Montarea unui nou tahograf inteligent de generația a doua este estimată în Slovacia la peste 1.000 de euro, deci un cost considerabil, care se adaugă la alte creșteri de costuri de transport, care nu se regăsesc și în tarife. „De aceea salutăm sprijinul statului sub forma unei reduceri a impozitului pe autovehicule, mai ales în acest moment în care bugetul de stat este redus.“
În Slovacia a avut loc în 2020 o modificare a ratelor de impozitare a autovehiculelor, care a simplificat și clarificat metoda de calcul, iar acum va exista și o unificare a ajustării ratei de impozitare în funcție de vârsta vehiculului pentru toate tipurile de utilitare de până la 3,5 t și peste 3,5 t. Schimbarea va avea impact pozitiv asupra a peste 27.000 de firme și 103.000 de vehicule din Slovacia, ca dovadă de cât de important este transportul rutier în economia acestei țări, unde generează 4,8% din PIB și angajează peste 100.000 de persoane.