Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În pregătirea implementării Directivei Detaşării, firmele îşi deschid filiale în vestul Europei

Deşi mai e ceva timp până când va intra în vigoare Directiva Detaşării în transporturile rutiere internaţionale, companiile de transport, expeditorii şi chiar şi furnizorii de servicii au început să se gândească la soluţii care să le menţină profitabilitatea în piaţă. „Nu avem o strategie bine definită, pentru că nici Pachetul Mobilitate nu este încă în formă finală, însă ne pregătim de când a început să se discute despre el. Ne-am deschis deja companii independente în Ungaria, Germania şi Serbia, tocmai pentru a ne crea baze de transport şi a înregistra flote în ţările respective, cu angajaţi din acele ţări. Ne vom alinia la cerinţe, dar luăm lucrurile pas cu pas“, a declarat managerul companiei International Alexander, Loredana Apreutese, în cadrul videoconferinţei Tranzit din 8 martie.

Tot în această direcţie merge şi CTE Trailers, chiar dacă nu activează direct în industria transporturilor, ci prin furnizarea de produse şi servicii. „Avem deja un plan. Analizăm varianta de a deschide o firmă în Austria şi de a oferi şi finanţări pentru firmele sau punctele de lucru nou înfiinţate în vestul Europei, finanţări cu garanţii de la firmele din România. O să mergem pe această variantă, dar începând cu 2022“, explică Dana Manns, managing partner CTE Trailers.

Articole similare

Ad