Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inca un an peste asteptari pentru liderul de piata

Vanzarile Mercedes-Benz in Romania in 2014 au fost mai mari decat cele din 2013 si chiar peste asteptari, asa cum arata seful diviziei Trucks, Ovidiu Pintilie, deoarece „piata a crescut nesperat de mult, pe fondul cresterii economice, iar noi, si mai mult decat piata, cu peste 25% fata de anul anterior“. Astfel ca producatorul german a fost pentru al doilea an consecutiv lider, asa cum si-a propus. Rezultatele foarte bune s-au datorat, din nou, transportului international, in timp ce pentru constructii si distributie au fost vanzari doar cu putin mai mari decat in 2013.
 

Un aport important la atingerea pozitiei de lider de piata l-a avut si livrarea a doua flote de 50-60 de camioane si a mai multora de 20-30 de unitati, mai ales pentru international. Una dintre ele a fost, totusi, pentru intern, iar masinile au fost configurate special pentru Romania, cu un singur rezervor de carburant si cu motor mai mic.
Cele mai multe camioane MB vandute in 2014 au fost Euro 6, dar compania s-a pregatit pentru a vinde si Euro 5 sfarsit de serie, in special basculante si sasiuri Atego pentru distributie si gunoiere – in total cateva zeci de unitati – astfel incat firmele care lucreaza la intern sa nu fie obligate sa treaca la Euro 6.
Vanzarile de camioane de constructii au fost ceva mai mari decat in 2013, dar, asa cum remarca Ovidiu Pintilie, a fost vorba aproape numai de achizitii punctuale, cu fonduri europene, deci nu de innoiri sau completari de flote ale unor operatori mari. Pentru 2015 se estimeaza ca va fi cerere, deoarece, chiar daca vehiculele au un grad redus de exploatare, parcul actual este totusi invechit.

Costul/km, un criteriu care atarna tot mai greu in balanta
„Unul dintre motivele pentru care am vandut bine anul trecut e ca am dus camioanele la clienti, sa le testeze“, explica Ovidiu Pintilie. „Am derulat multe actiuni, de la testarea unui camion nou, oferta de inlocuire a unuia vechi si oferta de finantare care se potriveste mai bine cu cerintele afacerii clientului pana la pachete de servicii after sales. Au fost si campanii si oferte comerciale si toate impreuna ne-au ajutat sa atingem aceasta cifra.“
Reprezentantul MB constata faptul ca, fata de modul de evaluare a unei oferte comerciale pe care transportatorii il aveau acum cativa ani, in prezent tot mai multi analizeaza ofertele din punct de vedere al structurii de cost/km, si nu in functie de pretul de achizitie.
De exemplu, pentru cei care fac transport international si parcurg un numar mare de kilometri, costurile cu motorina sunt mai mari in structura costului total, costurile fixe sunt mai mici, iar taxele de drum vor avea o pondere tot mai mare din 2015, astfel ca ei se indreapta spre camioane noi. Pentru cei care fac intern, pe de alta parte, amortizarea reprezinta costul cel mai mare, asa ca ei vor prefera vehiculele rulate.
In plus, „datorita preocuparii pentru costul total de exploatare raportat la numarul de kilometri, am observat ca tot mai multe firme, in special cu flote, …

Articole similare

Ad