Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Incalcari grave si foarte grave la transportul de persoane

Intre incalcarile foarte grave prevazute in HG 69/2012 special pentru transportul de persoane se numara efectuarea transportului prin servicii regulate in alte zile si la alte ore decat cele inscrise in graficul de circulatie si operarea liniilor internationale prin intermediul unui subcontractant care nu este indicat in autorizatia de transport international sau care nu indeplineste conditiile din regulamentul 1.073/2009. De asemenea, se considera incalcare foarte grava daca soferul nu emite legitimatiile de calatorie corespunzatoare tarifelor aferente distantei parcurse de calatori, daca permite urcarea la bord a calatorilor fara bilet sau care nu au facilitati de transport, iar in cazul transporturilor regulate speciale, daca transporta si alti calatori in afara celor care apartin categoriei pentru care este autorizat/licentiat vehiculul respectiv.

In ceea ce priveste autogarile, este incalcare foarte grava neevidentierea curselor plecate si sosite (precum si ordinea cronologica de executie), permiterea accesului la serviciile autogarii al vehiculelor carausilor care nu au incheiat contract cu autogara sau pentru care aceasta nu figureaza ca punct de oprire in graficul de circulatie si al vehiculelor care efectueaza curse regulate speciale sau ocazionale, precum si nerespectarea obligatiei de a permite accesul nediscriminatoriu al operatorilor la serviciile autogarii.
Amenzile pentru incalcarile foarte grave se situeaza intre 14.000 si 18.000 de lei.
Intre incalcarile grave se numara efectuarea in cadrul unei curse internationale ocazionale a unor servicii/excursii locale in alt stat membru decat cel stabilit, nerespectarea conditiilor referitoare la utilizarea unor vehicule suplimentare, precum si nerespectarea acordului Interbus, dar si incalcarea de catre sofer a prevederilor licentei de traseu, graficului de circulatie si/sau ale autorizatiei de transport international. De asemenea, sanctionarea de trei ori in ultimele 12 luni a aceluiasi sofer pentru nerespectarea obligatiei de a emite legitimatii de calatorie sau emiterea lor la tarife necorespunzatoare, transportarea persoanelor care nu au bilete valabile sau emise de beneficiarul transportului ori care nu sunt mentionate in documentul de transport constituie incalcare grava a legii. La fel, si utilizarea altor vehicule decat cele destinate prin constructie categoriei/tipului de transport, neutilizarea placii de traseu, a readucerii gratuite a persoanelor transportate la punctul de plecare cand calatoria nu se poate realiza pana la destinatie din vina operatorului si nepreluarea celor ramasi imobilizati in timp de trei ore in judet, cinci ore in tara si 16 ore la international.
Este interesant ca, desi termenul de montare a aparatelor de taxat fiscale si a cititoarelor de carduri s-a amanat cu un an, neefectuarea transportului regulat doar cu autobuze echipate cu asemenea sisteme se considera incalcare grava a legii. Mai sunt si alte incalcari grave, inclusiv pentru detinatorii de autogari, toate acestea fiind taxate cu amenzi de la 8.000 la 12.000 de lei. Acestora li se adauga incalcarile usoare, gen necompletarea sau completarea necorespunzatoare a foii de parcurs sau imbarcarea calatorilor in alte puncte decat cele mentionate, in cazul serviciilor ocazionale, care se amendeaza cu sume intre 3.000 si 6.000 de lei.
Textul complet al HG 69/2012 poate fi citit pe www.traficmedia.ro.

Articole similare

Ad