Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Investitii masive in flota si in depozitare pentru International Alexander

International Alexander va investi anul acesta 10 milioane de euro pentru extinderea flotei, anunta compania. Investitii au fost facute si in terenuri achizitionate in pozitii strategice, suprafata totala de aproximativ 500.000 mp pe care ulterior s-a inceput dezvoltarea de depozite logistice.
Investiile propuse pentru acest an sunt impartite in mai multe segmente: partea de flota va creste cu 60 de autotractoare si 100 de semireremorci Huckepack.
 

De asemenea, compania a achizitionat si 10 autotransportoare pentru a-si extinde serviciile in domeniul automotive. In total, in acest an investitia totala in flota se ridica la 10 milioane de euro. „O extindere semnificativa va fi si pe partea de depozite proprii, am demarat proiectele de constructie pentru module de depozite in Timisoara, Sibiu si Bucuresti, investitie in prima faza de circa 10-12 milioane de euro, ce ne faciliteaza gama de servicii pe partea de logistica, pe care am pus accent tot mai mult in ultimii trei ani. Totodata, mizam pe clientii ce au decis externalizarea serviciilor de logistica si alaturi de care am reusit sa demaram proiecte importante, ce aduc valoare adaugata ambelor parti, clientii putandu-se concentra si specializa pe partea de productie, iar noi sa venim cu solutii logistice care sa completeze fluxul“, a declarat Loredana Dan, Europe Business Development Manager in cadrul International Alexander Holding.
Compania si-a extins si aria de servicii, dezvoltand departamente specializate de transport maritim si aerian, „iar pe partea de transport feroviar, suntem in proces de analiza si dezvoltare de terminale proprii. Consideram o oportunitate transportul de tip intermodal si este cu siguranta parte din transport al viitorului.“

Articole similare

Ad