Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Italia: Coronavirusul trage pe dreapta sute de camioane din cauza imposibilitatii efectuarii ITP

Administratia publica pune un alt obstacol in calea transportului rutier care aprovizioneaza fabricile si magazinele din Italia. Astfel, dupa ce a suspendat cursurile si examenele pentru obtinerea si reinnoirea atestatului (mai intai in zona rosie, apoi portocalie, si acum in toata Italia), lasand soferii fara posibilitatea de a-si desfasura activitatea, acum ar putea trage pe dreapta si sute de camioane aflate in imposibilitatea efectuarii ITP, arata TrasportoEuropa.
Primul semnal vine de la Biroul de Motorizare din Bari, care, in 10 martie, cand au intrat in vigoare restrictiile in toata Italia, a trimis o comunicare urgenta catre centrele ITP si companiile de transport, in care scrie: „Din cauza COVID-19 si a revocarii in consecinta a disponibilitatii de personal, incepand din 09.03.2020, nu va fi posibila garantarea efectuarii tuturor programarilor pentru reviziile tehnice.“
In practica, fiecare ofiter al Autoritatii de Motorizare din Bari poate decide independent daca va indeplini sarcinile privind reviziile sau nu. Poate si alte zone vor urma exemplul din Bari, ceea ce inseamna ca revizia va ajunge incerta, camionul nefiind sigur ca va putea pleca in cursa. Prin urmare, este necesar ca Ministerul Transporturilor sa intervina de urgenta pentru a rezolva aceasta problema sau pentru a stabili o derogare pentru vehiculele comerciale ale caror ITP expira in saptamanile urmatoare. In acest caz insa, trebuie luat in considerare ca derogarea se va putea aplica numai pe teritoriul italian, fara a fi recunoscuta in strainatate, „ceea ce va provoca probleme de transport rutier international intr-un moment in care numarul camioanelor straine care opereaza in Italia scade din cauza temerilor pentru Covid-19“, mai arata publicatia.
Situatia ar putea fi trasa la indigo si in Romania, daca propagarea coronavirusului va lua amploare in urmatoarele saptamani. Dat fiind ca exista deja un precedent al acestor probleme in Italia, pana atunci autoritatile romane ar trebui sa aiba un raspuns oficial pregatit pentru transportatorii care deja resimt impactul coronavirusului.

Articole similare

Ad