Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Knapen a obținut trofeul Trailer Innovation la categoria Caroserie

Producătorul a concurat cu semiremorca EXSIDE cu podea mobilă, secțiuni laterale care se pot deschide complet și șine liftabile în partea de sus (deasupra ușilor laterale), care poate fi încărcată din lateral și permite transportul oricăror altor mărfuri în afară de cele vrac (paleți, lăzi, saci mari și mărfuri indivizibile).

Knapen a dezvoltat în 1993 prima semiremorcă având podea rulantă și uși laterale și de atunci sunt disponibile pe piață trei concepte diferite de astfel de vehicule încărcate pe lateral: cele care au un stâlp mic la mijloc, ce conferă rezistență, dar riscă să fie lovit la încărcare/descărcare (Knapen, Schwarzmüller etc.), cele cu pereți care se pot plia (TMT, NTM Suomi etc.) și cele cu pereți laterali liftabili hidraulic (Knapen, Legras etc.).

EXSIDE este un concept complet nou, superior celor trei prin faptul că accesul în timpul încărcării/descărcării a fost îmbunătățit semnificativ, deoarece pereții laterali ce se pot deschide complet creează o singură deschidere, mai mare, de 12,9 m, aspect nemaiîntâlnit la niciun alt vehicul cu podea culisantă, și care permite încărcarea de-a lungul întregii semiremorci. Asta presupune și o construcție specială a vehiculului, deoarece peretele de rezistență nu are voie să fie compromis și pereții etanși înguști și stâlpii ușilor din spate trebuie să poată sprijini construcția ușii. Șinele de deasupra ușilor laterale se pot ridica 300 mm, pentru înălțime suplimentară în timpul încărcării/descărcării, deci semiremorca poate fi încărcată complet până sus. În plus față de lățimea de încărcare unică pe piață, combinația de perete lateral ce poate fi deschis complet și înălțime suplimentară de încărcare este și ea unică, ceea ce creează flexibilitate în adaptarea la diverse tipuri de mărfuri și poate reduce numărul de kilometri pe gol – practic nu este marfă care să nu poată fi transportată cu această semiremorcă.

Un alt avantaj este absența șinelor pentru partea de jos a ușilor. Ușile laterale și stâlpul din mijloc al EXSIDE lasă spațiul întreg, în poziție deschisă, de la colțul de jos al vehiculului, ceea ce permite ridicarea șinelor de sus, scade riscul de deteriorare la încărcare/descărcare, deci și costurile de operare, deoarece în poziție deschisă ușile laterale și stâlpul din mijloc se mută în caz de impact cu stivuitorul, și permit înlocuirea ușoară, modulară și rapidă a ușilor și stâlpului, datorită suspensiei într-un singur punct. Greutatea a fost redusă deoarece construcția profilului colțului de jos împiedică îndoirea. Închiderea semiremorcii este ușoară, deoarece nu există șine în partea de jos, deci nu se întâmpină rezistență pentru că nu se acumulează reziduuri de mărfuri vrac. Datorită tuturor acestor avantaje, reprezentanții Knapen promit că EXSIDE are costuri reduse de exploatare pe întreaga durată de viață.

Semiremorca a fost supusă la teste intensive inclusiv pe timp de iarnă, în țările nordice.

Despre celelalte șapte inovații înscrise în competiție la categoria Caroserie puteți citi în numărul din noiembrie al revistei Tranzit.

Articole similare

Ad