Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Kögel prezintă la LetExpo remorci inovatoare pentru transport intermodal

La Verona se va desfășura, în perioada 8-11 martie, expoziția LetExpo, unde Kögel va prezenta trei soluții pentru transport intermodal – Euro Trailer Cargo, Light Plus Rail și Triplex – ce oferă avantaje economice și permit realizarea unui transport ecologic, în conformitate cu motto-ul companiei „Economia întâlnește ecologia“, datorită construcției ușoare personalizate și optimizării volumului util. Alături de ele s-a aflat o basculantă modificată radical, prin care Kögel își extinde gama pentru industria construcțiilor.

Lightplus Rail are greutate optimizată cu până la 1 t față de versiunile standard comparabile de pe piață, cadru Kögel Cargo Rail îmbunătățit și design bazat pe cel al remorcilor ușoare din seria Lightplus. În echiparea de bază, semiremorca are 6.060 kg, cu 300 kg mai puțin decât versiunea standard a Kögel Cargo Rail, deci este una dintre cele mai ușoare din clasa sa, având cu aproximativ 200 kg mai puțin decât remorcile comparabile de la producătorii concurenți, așa cum declară reprezentanții Kögel. Iar dacă se folosesc opționale ușoare greutatea proprie se poate reduce chiar la 5.750 kg, aspect foarte important deoarece remorcile care pot fi încărcate pe tren sunt în general considerabil mai grele decât modelele rutiere din cauza construcției specifice, care include, printre altele, suporți de prindere ranforsați. Or, produsul Kögel este ușor și totuși robust, datorită construcției ușoare inteligente.

Euro Trailer Cargo este special conceput pentru transportul de mare volum și s-a dovedit că reduce cu 10% amprenta de CO2 a încărcăturii transportate, datorită creșterii cu 10% a capacității de încărcare și adăugării a patru spații Euro pentru paleți. De îndată ce reglementările de punere în aplicare vor fi disponibile, se va putea utiliza și în Italia semiremorca având cu 1,38 m mai mult, pe care flotele din Germania o folosesc cu succes de mai bine de un deceniu. Spre deosebire de alte modele de camioane lungi, utilizarea remorcii Euro nu necesită nicio adaptare a infrastructurii existente, ci ea poate fi folosită fără probleme pe drumuri mai înguste, având curbe strânse, unde opțiunile de transport mai lungi sunt limitate. Euro Trailer Cargo poate fi, de asemenea, adaptat individual la cerințele clienților prin intermediul gamei largi de opțiuni de echipare.

Port 45 Triplex este ideal pentru transportatorii care necesită flexibilitate maximă. Șasiul triplu extensibil poate transporta toate tipurile de containere comune de la 20 la 45 de picioare și, în ciuda versatilității sale, este unul dintre cele mai ușoare de pe piață, cu o greutate proprie de 4.360 kg (inclusiv echipamente opționale). Flexibilitatea și sarcina utilă ridicată permit un grad mare de utilizare a capacității și o amprentă de carbon favorabilă în timpul transportului, iar ca recunoaștere a acestor calități un juriu independent de experți a acordat „Premiul european în domeniul transporturilor pentru durabilitate 2020“.

În sfârșit, basculantă Kögel expusă la Verona este ușoară, robustă și versatilă și se poate configura mai ușor decât generația anterioară în funcție de cerințele clienților. Toate basculantele producătorului german au două sau trei axe și șasiu din oțel, iar clienții pot alege dintre diferite tipuri de benă. De exemplu, pentru transportul materialelor în vrac, aceasta este integral din oțel sau din oțel și aluminiu, pentru greutate mai mică. Iar modelele cu benă pentru asfalt, izolată termic, au și ele îmbunătățiri suplimentare, dezvoltate special pentru utilizarea în construcția de drumuri, printre care un nou repartizor de asfalt, care poate fi contorizat cu o precizie foarte bună, și protecții pentru a preveni deteriorarea materialelor și mărfurilor în vrac. Optimizările aduse caroseriei și șasiului au scopul de a oferi un plus de durabilitate, confort și siguranță.

În afară de propriile vehicule de construcții, Kögel va vinde în Italia remorci grele de construcții și remorci cu platformă de la compania soră Humbaur.

Articole similare

Ad