Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Kurzarbeit: Companiile mari vor o și mai mare flexibilizare a OUG 132/2020. Ce le răspunde ministrul Muncii

Companiile mari își doresc o flexibilizare și mai mare a Kurzarbeit-ului german transpus în legislația românească prin OUG 132/2020, însă administrația publică este deja capacitată, după cum a afirmat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în cadrul unei întâlniri virtuale cu membrii Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK), inițiatorii măsurilor de reducere a timpului de muncă al salariaților în perioade în care economia este afectată.

La momentul actual, OUG 132/2020 prevede că reducerea activității poate fi cerută de către companiile care au o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară din anul anterior. După cum a punctat Alice Radu, reprezentatul grupului de companii Bosch în România, în cadrul unei intervenții adresate ministrului Muncii, Violeta Alexandru, în cazul firmelor mari această cifră de 10% ar trebui luată în calcul nu la lună, ci la trimestru, sau, cel mai relevant, pe un raport anual (Year to date). Tot legat de flexibilizare, oficialul Bosch, grup de firme cu peste 8.000 de angajați în România, a mai precizat că în cadrul unor companii mai mari ar fi de dorit o raportare la nivel de departament. „În cadrul aceleași entități juridice funcționează și o fabrică, un departament de Cercetare și Dezvoltare și un departament de vânzări, iar toate acestea înregistrează cifre diferite, unele grav afectate de pandemie, altele mai puțin afectate. Ar fi de un real folos pentru noi să avem o raportare la nivel de departament și nu la nivel de întreaga entitate juridică, care are mai multe puncte de lucru și mai multe tipuri de activități“, a afirmat Alice Radu în cadrul videoconferinței AHK „Kurzarbeit ca masura de flexibilizare a muncii“.

Ca răspuns la solicitarea reprezentatului grupului de companii Bosch, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că această ultimă propunere ce apare în legislație este convenită cu membrii AHK. „Am avut o discuție împreună cu premierul (n.r. – Ludovic Orban) legată de sistemul de raportare a scăderii de 10%. Inițial a fost trimestru, după care am discutat despre o raportare lunară, deci ultima lună și atât. Ultima propunere, de a raporta fie la luna precedenta, fie la luna de dinainte, ca sa vedeți că am acceptat această flexibilitate, este a Coaliției pentru Dezvoltarea României. Sigur, există argumente și pentru „Year date“, dar la capătul a mai multe săptămâni de discuții, aceasta a fost decizia pe care am luat-o și îmi asum“, a declarat Violeta Alexandru.

Cu privire la propunerea raportării de către departamente și nu la nivelul întregii companii, ministrul Muncii a punctat faptul că administrația publică lucrează la capacitate. „Și această decizie, obligația de a face dovada scăderii cu 10% per companie, este o mare provocare pentru verificarea în vederea efectuării plaților. Dacă este să cerem informații despre toate departamentele și să trebuiască să le comparăm între ele, să găsim o unitate de măsură, să știți că nu mai terminăm. Trebuie sa fim conștienți că una sau mai multe măsuri nu vor adresa toate specificitățile, problemele și tipologiile existente în modul de organizare a companiilor, respectiv în tipul de probleme cu care acestea se confrunta, nu ai cum“, a explicat ministrul Alexandru.

Articole similare

Ad