Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Legea taximetriei, modificata in sfarsit: S-a scos sintagma „in mod repetat“

Guvernul Romaniei a modificat, in sfarsit, legea taximetriei, oferind Politiei Rutiere parghiile necesare pentru a sanctiona prompt „piratii“ din transportul de calatori. Astfel, prin adoptarea OUG 21/2019, publicata in Monitorul Oficial din 16 aprilie, sintagma „in mod repetat“ a fost eliminata din articolul 55, punctul 3, litera h.

Modificarea legii 38/2003 privind transportul in regim de taxi si de inchiriere este ceruta cu insistenta de multi ani de transportatorii de persoane, acestia reclamand concurenta neloiala din partea celor care efectueaza transport „la negru“ pe aceleasi curse pentru care operatorii au obtinut licente de trasee (judetene si interjudetene). Acum, in contextul modificarii legii 92/2007 prin legea 328/2018 si redefinirea modalitatilor de prestare a serviciului public de transport local, schimbarea legii 38 se impunea mai mult ca oricand, mai ales ca transportul in regim de inchiriere a fost exclus din sfera transportului local, fiind acum considerat ca avand caracter comercial.
In motivarea urgentei adoptarii ordonantei 21/2019, Guvernul Romaniei a mentionat cresterea activitatilor de transport de persoane in regim de taxi cu incalcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, precum si imposibilitatea sanctionarii faptelor de piraterie in acest sector de activitate, intrucat stabilirea caracterului repetitiv al faptei contraventionale este imposibil de realizat. Practic, agentii de politie constatatori nu pot sa ia masurile care se impun si, chiar si atunci cand reusesc sa o faca, multe sanctiuni sunt contestate si castigate in instanta.
Evident, transportul de persoane in regim de taxi este afectat, creste evaziunea fiscala, iar mediul concurential normal in care isi desfasoara activitatea operatorii este perturbat de activitatea de piraterie din domeniu. Inclusiv in randul taximetristilor se poate vorbi de concurenta neloiala, in conditiile in care exista un numar limitat al prestatorilor, prin eliberarea unui anumit numar de autorizatii.
Astfel, modificarea mult asteptata s-a produs: a fost eliminata sintagma „in mod repetat“ de la articolul 55, punctul 3, litera h.

Contracte de delegare de gestiune pentru detinatorii autorizatiilor taxi
Simpla obtinere a autorizatiilor taxi de la autoritatile administratiei publice locale nu este suficienta. Astfel, pe baza autorizatiilor taxi sau a copiilor conforme obtinute prin procedurile stabilite de OUG 21/2019, autoritatea de autorizare va emite detinatorilor acestora contractul de atribuire a gestiunii delegate pentru executarea serviciului de transport in regim de taxi cu autovehiculele respective. Perioada de valabilitate a fiecarui contract de atribuire a gestiunii delegate este egala cu durata maxima de valabilitate a autorizatiilor taxi sau a copiilor conforme detinute de transportatorul autorizat, dupa caz, dar nu mai mult de cinci ani. Contractul de atribuire a gestiunii delegate poate fi reinnoit pe baza detinerii in continuare a unor autorizatii taxi, obtinute in conditiile legii. Drepturile si obligatiile transportatorilor autorizati carora li se atribuie in gestiune delegata executarea serviciilor de taxi se prevad in caietele de sarcini anexate contractelor de atribuire in gestiune delegata. Se interzice titularilor contractelor sa incheie cu terti contracte de subdelegare a serviciului de transport respectiv. Cesionarea partiala sau totala, dupa caz, a unui contract de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi nu este admisa decat in anumite situatii speciale.

Conditii stricte de autorizare taxi
Procedura de atribuire a autorizatiilor taxi catre solicitanti se va face prin acordarea unor punctaje realizate din indeplinirea criteriilor de departajare pentru fiecare autovehicul precizat in declaratia pe propria raspundere ca este detinut sau va fi detinut ca autovehicul nou, utilizat in conditiile stabilite de OUG 21/2019, pentru executarea serviciului de transport respectiv. Vor fi declarate castigatoare autovehiculele care au obtinut punctajele cele mai mari, in ordinea descrescatoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferentiate in ordinea descrescatoare a capacitatii cilindrice a motoarelor. In conditiile in care numarul de autorizatii taxi stabilit pentru atribuire nu se epuizeaza, procedura va fi reluata cu transportatorii autorizati inscrisi pentru o noua procedura. In cazul in care un transportator autorizat participa la procedura de atribuire cu autovehicule care urmeaza sa fie dobandite, conform declaratiei pe propria raspundere, acesta va depune la autoritatea de autorizare o scrisoare de garantie in cuantum de 5% din valoare, pentru fiecare autovehicul astfel declarat. Garantia se restituie corespunzator pentru fiecare autovehicul dobandit, in momentul eliberarii autorizatiei taxi. Daca in termen de sase luni de la data desfasurarii procedurii de atribuire transportatorul autorizat nu solicita eliberarea autorizatiilor taxi pentru autovehiculele declarate detinute sau ca vor fi detinute in proprietate ori in temeiul unui contract de leasing, aceste autorizatii taxi se retrag si se va retine corespunzator garantia depusa.
In cazul in care un transportator autorizat renunta la una sau mai multe autorizatii taxi, cand acestea se retrag sau numarul lor se majoreaza in conditiile legi, autoritatea de autorizare le va atribui cu prioritate transportatorilor autorizati inscrisi in listele de asteptare.
Retragerea autorizatiei de transport se realizeaza de catre autoritatea de autorizare si are drept consecinta pierderea calitatii de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire in gestiune a serviciului de transport in cazul transportului in regim de taxi, precum si retragerea tuturor autorizatiilor taxi sau a altor copii conforme atribuite pe baza autorizatiei respective. Retragerea autorizatiei se poate dispune daca au fost savarsite abateri grave sau repetate de la prevederile contractului de atribuire in gestiune a serviciului, ale regulamentului de organizare a serviciului de transport sau, dupa caz, ale metodologiei de autorizare si efectuare a transportului in regim de inchiriere, respectiv, privind legalitatea, siguranta serviciului, calitatea si continuitatea serviciului sau protectia clientului si a mediului.

Transportul in regim de inchiriere = serviciu comercial
Potrivit OUG 21/2019, transportul in regim de inchiriere este serviciul de transport de persoane executat cu un autoturism cu sofer, pus la dispozitia clientului pe baza de contract pentru efectuarea serviciului, tarifat pe ora sau pe zi, cu plata anticipata a prestatiei contractate, pe baza de documente fiscale. Transportul in regim de inchiriere se realizeaza pe orice traseu, la cererea expresa a clientului, cu obligatia revenirii autovehiculului in localitatea de autorizare dupa efectuarea transportului respectiv, conform contractului. Conducatorul auto trebuie sa detina certificatul de atestare a pregatirii profesionale si sa fie angajat al transportatorului autorizat.
Pentru executarea serviciului de inchiriere de autoturisme, la bordul autoturismului trebuie sa existe certificatul de inmatriculare al vehiculului cu anexa privind inspectia tehnica periodica valabila, asigurarea persoanelor si a bunurilor acestora pentru riscuri ce cad in sarcina transportatorului autorizat, asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, contractul de inchiriere a autoturismului si documentele de plata anticipata a serviciului.
Articolul 37, alineatul 1, litera d din legea 38/2003 a fost modificat, astfel incat controlul activitatii taxiurilor se va face de catre Inspectoratul de Stat pentru Control in Transportul Rutier (ISCTR).

Problema serviciilor de ridesharing ramane pe tapet
Daca eliminarea sintagmei „in mod repetat“ rezolva problema operatorilor de transport persoane, care asteapta acum o interventie in forta a Politiei Rutiere asupra „piratilor“ de pe traseele judetene si interjudetene, taximetristii – in a caror legislatie dedicata s-a facut aceasta modificare – sunt inca nemultumiti. Si asta deoarece Guvernul nu a luat o pozitie ferma impotriva platformelor de tipul Uber, Clever sau Taxify. Dupa protestul organizat de Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT), la sfarsitul lui martie, prin care se solicita, pe langa modificarea legii 38/2003, prelungirea programelor de transport interjudetean si judetean, au urmat si alte actiuni similare care au vizat tintit interzicerea acestor platforme. Prin ultimul protest, organizat la jumatatea lui aprilie, Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) a cerut Guvernului sa renunte la proiectul de reglementare a serviciilor de „ridesharing“.
Uber a transmis un punct de vedere cu privire la protestul COTAR, prin care anunta ca doreste sa colaboreze cu industria de taxi din Romania, asa cum face in alte tari. „Multi soferi de taxi deja folosesc aplicatia noastra. Insa nu vom fi niciodata de acord cu patronatele care se opun tehnologiei si dreptului consumatorilor de a alege. Avem incredere ca Guvernul va opta sa nu limiteze serviciile de ridesharing, ci sa le reglementeze corect, in interesul a milioane de romani care folosesc si aceste aplicatii si vor sa aiba in continuare mai multe optiuni de transport.”

Articole similare