Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lidl inaugureaza primul centru logistic din zona de Est a tarii

Lidl a inceput activitatea in cel de-al cincilea depozit Lidl din Romania, care deserveste 50 de magazine din zona Moldovei. Constructia este in linie cu strategia de sustenabilitate Lidl si este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distributie in zona de Est a tarii. Acesta este primul centru logistic din zona de Est a tarii, situat in apropierea orasului Roman, in comuna Cordun.

Constructia se intinde pe 45.000 m2, iar suprafata totala a terenului este de 133.000 m2. In plus, noul centru logistic Lidl se afla in proximitate fata de drumul european E85, acesta fiind un factor important in alegerea locatiei, deoarece permite mentinerea distantei medii de transport a produselor catre magazine, sub 150 de kilometri, si eficientizeaza procesul de distributie din zona de Est a tarii.
In plus fata de procesul de constructie orientat catre sustenabilitate, cel de-al cincilea depozit al companiei se remarca prin faptul ca a fost proiectat sa aiba o amprenta redusa de carbon. De exemplu, consumul scazut de energie necesara functionarii depozitului sau implementarea solutiilor tehnice precum recuperarea energiei termice generata de instalatia frigorifica si folosirea acesteia pentru incalzire, asigura standardele inalte de eficienta energetica a cladirii.
Inaugurarea depozitului Lidl creaza aproape 200 de locuri de munca, atat in zona operationala, cat si in cea administrativa. La fel ca in restul tarii, nici un angajat Lidl din noul depozit nu va realiza un venit lunar mediu mai mic de 3.500 de lei brut (2.180 de lei net), suma ce include salariul si tichete de masa in valoare de 15 lei pentru fiecare zi lucrata, bonusuri anuale de Paste si de Craciun, precum si alte tipuri de bonusuri, ca cel aniversar, oferit comisionarilor si stivuitoristilor din depozit. La acestea se adauga si alte beneficii, precum asigurare de viata si de sanatate, pachete sau vouchere Back to school pentru angajatii care au copii in ciclul scolar primar si gimnazial, transport gratuit pana la depozit, concediu care creste progresiv in primii ani de activitate si oportunitati de dezvoltare profesionala. De exemplu, inainte de deschiderea de luna aceasta, fiecare angajat a beneficiat de o perioada de scolarizare in unul dintre depozitele Lidl din tara, la Iernut, Nedelea, Chiajna sau Lugoj.
Totodata, certificat pentru al treilea an consecutiv ca fiind Top Employer, Lidl continua sa investeasca in standardele conditiilor de lucru. Astfel, noul centru logistic din Roman dispune de o serie de facilitati destinate angajatilor, precum vestiare speciale, o sala de mese si o zona de relaxare cu o suprafata de aproximativ 138 m2, care se continua cu o terasa exterioara de 100 m2, unde angajatii pot lua pranzul.

Articole similare

Ad