
Lion’s Head Investments, un joint venture al AG Capital și Old Mutual Property, intră pe piața logistică din România prin achiziția unui teren de 155.000 mp în Popești Leordeni. Compania, cu un portofoliu imobiliar de 440 de milioane de euro, care include și Oregon Park din București, plănuiește dezvoltarea unui parc logistic cu o suprafață închiriabilă totală (GLA) de 85.000 mp. Proiectul este situat strategic între DNCB (vechea Șosea de Centură) și A0 (noua Șosea de Centură), aproape de autostrada A2 (Autostrada Soarelui), iar construcția este planificată să înceapă în prima jumătate a lui 2025.
Anul trecut IFC (International Finance Corporation), parte a Grupului Băncii Mondiale, a investit 150 de milioane de euro în proiectele de dezvoltare logistică sustenabilă ale Lion’s Head din România și Bulgaria. Investiția strategică urmărește îmbunătățirea accesului la infrastructura de depozitare ecologică în regiune și atingerea obiectivelor de mediu ale Europei.
„Dezvoltarea spațiilor logistice sustenabile în România prezintă un potențial remarcabil, având în vedere interesul crescut al companiilor pentru soluții prietenoase cu mediul, integrate și eficiente din punctul de vedere al costurilor. La Lion’s Head, conștientizăm oportunitățile specifice acestei piețe, iar prin această achiziție marcăm un început privind diversificarea portofoliului nostru în România.”,
a precizat Alina Necula, Country Manager România Lion’s Head Investments.
„Anul trecut, am făcut un pas semnificativ prin intrarea pe segmentul logistic din Bulgaria, prin achiziția unei platforme operate de o echipă performantă, pas care ne-a transformat în al doilea cel mai important proprietar de spații logistice în această țară. Suntem încântați acum să ne extindem portofoliul logistic și în România prin dezvoltarea de proiecte care îndeplinesc cele mai înalte standarde și cerințe ale chiriașilor internaționali.”,
a subliniat Vladimir Gurdjieff, Director Logistics & Industrial properties Lion’s Head Investment.
Parcul logistic din zona Popești Leordeni va beneficia de o infrastructură rutieră modernă, oferind acces ușor la zonele cheie din București și la coridoarele de transport. În același timp, proiectul este situat strategic într-o comunitate în creștere rapidă și asigură accesul la forță de muncă suficientă și calificată pentru viitorii chiriași.
Toate activitățile premergătoare au fost deja efectuate, urmând obținerea autorizației de construcție și începerea lucrărilor acestuia. Viitorul parc logistic de clasă A va folosi materiale ecologice și metode de construcție durabile. Tehnologia va juca un rol crucial în acest proiect, implementând tendințele moderne și îmbunătățind siguranța, consumul de energie și costurile generale al operațiunilor.
Achiziția terenului a fost asistată de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, iar firma de avocatură românească Peli Partners a asigurat serviciile juridice necesare pentru încheierea tranzacției.