Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lipsa containerelor duce la mărfuri lipsă și la prețuri enorme de transport maritim

Așa cum remarcă reprezentații asociației olandeze de transport și logistică TLN, lipsa navelor și a containerelor goale duce la săptămâni întregi de întârzieri ale schimburilor comerciale globale și la rafturi goale în magazine. De aceea expeditorii fac apel la companiile de transport maritim pentru a-și crește din nou capacitatea. Unul dintre membrii TLN arăta la final de 2020 că produsele staționează în Asia mai multe săptămâni și că numai în portul Colombo din Sri Lanka erau 50.000 de containere gata să fie îmbarcate, dar pentru care nu existau nave.

Când exporturile din Asia au scăzut dramatic din cauza crizei Covid-19, companiile de transport maritim au scos din serviciu numeroase nave și au anulat curse, dar între timp comerțul mondial și-a revenit, iar aceste capacități nu au fost refăcute. Același membru TLN arată că, dacă în trecut, pentru un transport de la Shanghai la Rotterdam, rezervarea se făcea cu patru zile înainte, acum e nevoie de cel puțin trei săptămâni, iar întârzierile perturbă întregul lanț logistic, deoarece importatorii nu primesc produsele la timp și în cele din urmă nici consumatorul final nu le găsește în magazine.

Volumele de mărfuri pentru care există cerere sunt aproape la nivelul din 2019, dar capacitatea de transport este mult mai mică, ceea ce influențează și prețurile, care au crescut enorm, de 4-5 ori față den 2019, afectând comerțul internațional și împiedicând revenirea economiei.

În acest context, CLECAT, organizația expeditorilor europeni, a avut câteva inițiative menite să încurajeze companiile de transport maritim să își dezvolte capacitatea, iar problema a fost adusă și înaintea Comisiei Europene. Însă timpii de așteptare sunt în continuare mari și, cum la început de februarie este Anul Nou Chinezesc, deci săptămânile de dinainte sunt mereu extrem de aglomerate pentru traficul maritim, întârzierile vor crește și mai mult.

Articole similare

Ad