Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad

Livrarile cross-border prind tot mai mult contur

Din punctul de vedere al volumului, vanzarile cross-border realizate online reprezinta un procent destul de mic din totalul eCommerce-ului la nivel european, insa volumele sunt tot mai mari, anticipandu-se ca in urmatorii cinci ani vanzarile internationale de bunuri vor deveni principala sursa de venit pentru eTaileri. In Romania, cifrele sunt si mai mici decat in Europa, dar livrarile cross-border prind avant, Alexandr Jeleascov, CEO Coletaria.ro, operator logistic specializat in acest tip de livrari, estimand o crestere de 10% la nivelul pietei pentru 2020, in timp ce volumele inspre si dinspre Romania operate de Coletaria.ro se vor situa in jurul a 300.000 de unitati.
 
Livrarile cross-border, ca de altfel comertul electronic international, se refera la vanzarile din afara granitelor, in care vanzatorul se afla intr-o tara, iar cumparatorul in alta tara. Destul de simplu, nu? Ei bine, in realitate lucrurile nu stau chiar asa, mai ales in cazurile in care esti un magazin online la inceput de drum sau chiar de nivel mediu si nu ai forta logistica necesara pentru a gestiona optim livrarea intr-o alta tara. Pe langa livrarea propriu-zisa, care este destul de costisitoare, ori dureaza prea mult, ori firma de curierat locala nu acopera destinatia dorita, intervin si alte aspecte care pot impacta business-ul cross-border, dupa cum ne explica Alexandr Jeleascov, CEO Coletaria.ro, filiala romaneasca a grupului ceh Packeta. „Pe langa serviciile de integrator logistic, clientilor cu care noi colaboram le facilitam intrarea pe o anumita piata prin mai multe modalitati, inclusiv pe partea de serviciu clienti (customer care), le oferim asistenta juridica si posibilitatea de a deschide un cont bancar, lucram cu firme de PR si marketing etc. In toate aceste colaborari am identificat doua probleme. Prima se refera la frica de necunoscut, faptul ca nu cunosc legislatia juridica si fiscala, iar cea de-a doua la costurile de livrare.“ Anul trecut, din cele circa 800.000 de colete transportate de Coletaria.ro, 30% au fost livrari cross-border, iar pentru anul acesta oficialul estimeaza o crestere de cel putin 10%, similara cu piata. De altfel, potrivit ultimelor date oferite de Eurostat, 35% din cumparatorii online au achizitionat de la vanzatori localizati in alte tari europene, comparativ cu 29% in 2014, in timp ce un total de achizitii cross-border de 27% a fost atins pentru tari din afara UE, de asemenea in crestere de la 17% in 2014. Si tot anul trecut, 71% din totalul utilizatorilor online la nivelul UE au facut cel putin o achizitie online. La nivelul Romaniei insa, procentul este mult mai mic, de 29%, similar cu cel al Bulgariei, de exemplu. Interesant este ca, la nivelul motivelor invocate pentru a NU cumpara online, participantii la sondajul Eurostat au enumerat problemele la livrare ca fiind pe ultimul loc in topul motivelor, procentul de ingrijorare fiind de 7%, semn ca logistica eCommerce este pe drumul cel bun. 
 

Articole similare

Ad
Ad