Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Luna plina la MTI

La inceputul lui septembrie, Anca Boagiu l-a inlocuit pe Radu Berceanu in functia de ministru al transporturilor, fiind preferata mai ales datorita experientei in domenii in care MTI a fost deficitar in ultimii ani: intocmirea de proiecte si atragerea de finantare externa.
Prima luna de mandat a fost destul de bogata in discutii cu oficiali europeni si institutii financiare, pe tema infrastructurii deficitare de la noi si a ratei foarte mici de absorbtie a fondurilor.
 

Cu prilejul intalnirilor de la Bruxelles, au fost evaluate proiectele aflate in derulare sau care urmeaza sa fie aprobate de CE in cadrul POS-T, au fost analizate solutiile pentru urgentarea aprobarii si implementarii lor si s-a discutat si despre propunerile MTI legate de exproprieri, despre intarzierile in procedurile de achizitii publice, din cauza contestatiilor, si despre situatia programelor finantate prin ISPA in 2000 si pentru care perioada de finantare expira la finalul lui 2010, existand riscul pierderii unei parti din bani in cazul proiectelor nefinalizate.Noul ministru a recunoscut faptul ca in ultimii ani relatia dintre MTI si Comisia Europeana a fost „putin mai incordata“, drept pentru care rata de absorbtie a fondurilor europene pentru infrastructura de transport a fost atat de mica. Reamintim ca pana in 2013 UE ne acorda, prin POS-T, 4,6 miliarde de euro.
Oficialii europeni au recunoscut tarii noastre si ceva merite, printre care modificarile la legea exproprierilor si elaborarea standardelor de cost, masuri luate de Anca Boagiu la inceputul mandatului.
La MTI a mai fost organizat un grup de lucru cu Banca Mondiala, care va stabili obiectivele si planurile de actiune pentru restructurarea transporturilor. Aceste discutii vin dupa ce Banca Mondiala a publicat luna trecuta un raport care arata o slaba coerenta intre prioritatile de dezvoltare a infrastructurii de transport de la noi. Concret, pana acum s-au investit bani fara a exista o viziune de ansamblu asupra eficientei, si de aceea avem atat de multe proiecte incepute si nefinalizate, din care unele nici nu corespund prioritatilor europene. De aceea, in cadrul acestui grup de lucru se va analiza situatia curenta pe fiecare tip de transport si se va raporta la media europeana, astfel incat sa stabilim tintele pentru Romania in acord cu realitatile de la noi. Iar planul urma sa fie publicat la inceputul lui octombrie.
Tot in prima luna de mandat, Anca Boagiu a demis-o pe Dorina Tiron din functia de director general CNADNR, considerand ca managementul in cadrul companiei a fost defectuos, ceea ce a prejudiciat absorbtia de fonduri europene pentru infrastructura. Controalele la unitatile din subordinea MTI vor continua, iar acestea vor fi restructurate, asa cum s-a discutat si cu reprezentantii CE.
Si, pentru ca iarna sa nu ne mai ia prin surprindere ca in ultimii ani, ministrul transporturilor, in calitate de presedinte al Comandamentului Central de Iarna, intentioneaza sa ia masuri astfel incat costurile deszapezirii sa fie unitare si rezonabile si sa stabileasca niste criterii de performanta prin care sa fie evaluate lucrarile de deszapezire efectuate, si numai in cazul indeplinirii lor sa se faca plata acestora.
Fara indoiala, imbunatatirea relatiilor cu CE este un prim pas important in activitatea MTI, deoarece banii europeni exista si nu trebuie sa rasturnam muntii pentru a-i obtine, dar nici nu putem sta cu mainile in san, ca in ultimii ani. Pe de alta parte, Romania trebuie sa vina si ea cu o parte din bani, or noi deja traim din imprumuturi, deci s-ar putea ca momentul ales pentru a da dovada de mai multa energie in atragerea de fonduri sa nu fie cel mai bun. In ceea ce priveste restructurarile din minister, ele sunt ceva obisnuit la inceputul unui nou mandat, dar nu sunt neaparat garantia ca lucrurile se vor schimba. Este vorba de o institutie care a cheltuit destul de multi bani de la buget in ultimii 20 ani fara ca asta sa se vada si in starea drumurilor, si e greu de presupus ca nu e vorba de o vina colectiva si cu radacini foarte adanci.

Articole similare